Oamenii de afaceri turci Serhan Cetinsaya și Sertac Guven, potențialii noi proprietari ai clubului Petrolul (n.red. actele ar urma să fie semnate vineri, 7 iunie), își doresc un nou antrenor. astfel că primul sacrificat este Laszlo Balint (45 ani).
”Colaborarea dintre FC Petrolul Ploiești și antrenorul Laszlo Balint a ajuns, astăzi, la final! Balint a condus echipa noastră în ultimele șase meciuri ale sezonului precedent, înregistrând două victorii, un rezultat de egalitate și trei înfrângeri.
Mulțumim, Laszlo Balint, și mult succes pe mai departe!”, a comunicat Petrolul Ploiești, pe Facebook.
Cetinsaya și Guven îl vor instala pe banca „lupilor” pe Mehmet Topal, fost mare jucător la Galatasaray și Fenerbahce, însă lipsit de experiență ca antrenor.
„În declarațiile sale pentru Demiroren (n.r. agenție de presă din Turcia), Mehmet Topal (foto 4) a spus că este mândru că a fost ales de către echipa din România.

Topal a declarat că își dorește ca el și staff-ul său să aibă succes la Ploiești și a mărturisit că obiectivul său este participarea în cupele europene”, au scris turcii de la DHA.com.tr., preluat de sport.ro.
De citit și:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 4 ore agoPeluza Nord a FC Rapid 1923 rămâne fără voce până la finalul sezonului de SuperLiga!
Peluza Nord a FC Rapid 1923 a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoLiga 2 – Joi, primul meci din returul play-off-ului/ Cele 8 partide din play-out se dispută sâmbătă, de la ora 11.00
Startul în returul play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor se dă joi, la Oradea, de...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoOficial// FC Bacău și Petrolul în finala Cupei de Tineret, Farul și Rapid în finala Cupei Elitelor U17
Astăzi, 22 aprilie, s-au disputat semifinalele Cupei de Tineret și din Cupa Elitelor U17....
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoComunicat FRF// Peste 800 de participanți la cel mai important eveniment dedicat formării antrenorilor din academiile de fotbal
Federația Română de Fotbal a organizat evenimentul Youth Coaching Summit, care a reunit, în...
By Ultras24
Cele mai citite
Liga 3 - Rezultatele etapei 3 play-off/out/ O nouă victorie la scor mic obținută de Poli Timișoaraaprilie 17, 2026Codin Samoila


