Daniel Pancu, actualul tehnician al celor de la CFR Cluj, nu deține licență UEFA PRO. Ex-selecționerul Naționalei de tineret va obține această licență pe 8 decembrie, iar până atunci poate figura doar ca antrenor secund.
În aceste condiții, președintele Iuliu Mureșan a apelat la prietenul său George Ciorceri – deținător de licență UEFA PRO – stabilit de ani buni în localitatea Florești, unde deține o afacere (patiserie) în interiorul METRO!
„Bun venit, George Ciorceri!
Suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, George Ciorceri face parte din staff-ul tehnic al formației noastre, contribuind cu profesionalismul și experiența sa în activitatea curentă a echipei!

Deținător al licenței UEFA Pro, acesta a contribuit în ultimii ani la dezvoltarea juniorilor din cadrul Academiei CFR. De-a lungulcarierei, acesta a pregătit echipa noastră în două rânduri și a mai antrenat, printre altele, ASA Târgu Mureș și Politehnica Timișoara.
Îi urăm bun venit și mult succes în noul său rol!”, este comunicatul clubului din cartierul clujean Gruia.
Programul și Rezultatele Etapei a 17-a:
Vineri, 21 noiembrie
FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Unirea Slobozia 2-1/ Anderson Ceara (49), Eppel (75) – Vlad Pop (62)
FC Argeș – Universitatea Craiova
Sâmbătă, 22 noiembrie
Ora 15.00 UTA Arad – Universitatea Cluj
Ora 20.30 FCSB – Petrolul Ploiești
Duminică, 23 noiembrie
Ora 17.30 Oțelul Galați – Farul Constanța
Ora 20.30 CFR 1907 Cluj – FC Rapid
Luni, 24 noiembrie
Ora 17.30 Metaloglobus București – FC Hermannstadt
Ora 20.30 FC Botoșani – Dinamo București
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



