Lusitanul Filipe Coelho debutează cu dreptul pe banca tehnică a Universității Craiova, victorie cu 2-1, la Mioveni, contra FC Argeș, într-o partidă din runda 17 a SuperLigii. Toate golurile s-au înscris în prima repriză.
Bogdan Andone, tehnicianul FC Argeș, a ales modulul clasic (4-4-2), cu Ricardo Matos și Caio atacanți, însă nu a nimerit linia de patru mijlocași, deși Dorinel Oancea și Adel Bettaieb au șarjat periculos pe lateralele terenului.
De partea cealaltă, Coelho a decis să schimbe sistemul de joc și a optat pentru modulul 4-2-3-1. Anzor și Băluță au fost așezați în fața fundașilor, iar Baiaram, Matei și Etim au primit spații largi la mijlocul terenului, cu multă libertate de mișcare pe flancuri, unde Baiaram și Etim s-au simțit ca peștii în apă.
După acest rezultat, FC Argeș rămâne cu cele 27 de puncte acumulate până la acest meci, însă în ultimele 5 partide a obținut doar 5 puncte, în timp ce Universitatea Craiova a urcat pe locul trei, cu 32 de puncte, la două lungimi în fața „câinilor roșii”, care vor juca abia luni, la Botoșani, în ultimul duel al etapei.
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90+5 – Rareș Vidican fluieră finalul meciului!
Minutul 82 – Bogdan Andone renunță la fundașul central Tudoe și îl introduce pe Robert Moldoveanu.
Minutul 56 – Ocazie importantă FC Argeș! Este rîndul gazdelor să-și facă sințită prezența pe teren , iar lovitura de cap trimisă de Bettaieb, din 6 metri, este respinsă de Isenko!

Minutul 55 – Ocazie imensă Craiova! Etim șarjează pe flancul drept și trimite mingea în fața porții, dar Anzor șutează peste poarta gazdelor!
Minutul 52 – Ocazie Craiova! Etim centrează, Al Hamlawi deviază mingea până la baiaram, dar șutul internaționalului român nu prinde spațiul porții piteștene.
Minutul 45+2 – Este pauză la Mioveni.
Minutul 43 – GOL CRAIOVA – Bancu centrează puternic, Oancea deviază, Sierra trece pe lângă minge, iar Etim înscrie cu latul, din interiorul careului.

Minutul 38 – Portarul Craiovei respinge neglijent o centrare din flancul stâng, Caio trimite mingea în spate, Oancea șutează defectuos, însă Matos inventează un călcâi și mingea se oprește în plasa porții oltene,
Minutul 33 – GOL CRAIOVA – Băluță trimite o diagonală lungă pentru Etim, care după o preluare interesant îi pasează lui Baiaram în mijlocul careului. Șutul decarului este blocat de un jucător argeșean, însă mingea îi revine și o trimite în plasă de 8-9 metri!
Minutul 28 – Straton iese pe sub minge, însă Al Hamlawi nu reușește să să trimită cu capul în poarta lăsată liberă.
Minutul 16 – Matos solicită penalty după un duel cu Băluță, dar arbitrul Rareș Vidican îi arată atacntului piteștean primește cartonașul galben pentru simulare. Din reluările prezentate nu ne dăm seama cine pe cine a faultat!
Minutul 1 – A început meciul de la Mioveni!
FC ARGEȘ vs. UNIVERSITATEA CRAIOVA
Au marcat: R. Matos (38) – Baiaram (33), Etim (43)
FC Argeș: Straton – Borța, M. Tudose (82, R. Moldoveanu), Sadriu, Briceag (90+2, Garutti) – D. Oancea (46, Y. Pîrvu), R. Popescu (46, Rață), Sierra, Bettaieb (87, Blagaic) – Caio, R. Matos
Rezerve: D. Lazar, Tofan, Garutti, Orozco, Takayuki, Rață, Blagaic, I. Rădescu, R. Moldoveanu, Tchassem, Y. Pîrvu, A. Marin
Antrenor: Bogdan Andone

Universitatea Craiova: Isenko – Mogoș, A. Rus, Romanchuk, N. Bancu – T. Băluță, Mekvabishvili (90+1, Badelj) – Etim (61, Teles), D. Matei (85, L. Băsceanu), Baiaram – Al Hamlawi (85, A. Crețu)
Rezerve: S. Lung, L. Popescu, F. Ștefan, Stevanovic, Badelj, Fălcușan, Teles, I. Muntean, Houri, Băsceanu, A. Crețu
Antrenor: Filipe Coelho

Arbitru: Rareș George Vidican/ Asitenți: Ioan Alexandru Corb și Alexandru Vodă/ Arbitru VAR: Iulian Dima/ Arbitru AVAR: Vasile Marinescu/ Rezervă: Sorin Vădana
Programul și Rezultatele Etapei a 17-a:
Vineri, 21 noiembrie
FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Unirea Slobozia 2-1/ Anderson Ceara (49), Eppel (75) – Vlad Pop (62)
FC Argeș – Universitatea Craiova 1-2/ R. Matos (38) – Baiaram (33), Etim (43)
Sâmbătă, 22 noiembrie
Ora 15.00 UTA Arad – Universitatea Cluj
Ora 20.30 FCSB – Petrolul Ploiești
Duminică, 23 noiembrie
Ora 17.30 Oțelul Galați – Farul Constanța
Ora 20.30 CFR 1907 Cluj – FC Rapid
Luni, 24 noiembrie
Ora 17.30 Metaloglobus București – FC Hermannstadt
Ora 20.30 FC Botoșani – Dinamo București
REZUMAT VIDEO:
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – Programul celor 25 de partide din turul 2
Fotbal Intern
Oficial// Gabriel Gheorghe va juca pentru FC Argeș!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupe Europene
/ 8 ore agoEuropa League& Conference League – CFR Cluj – Tromso IL 0-5/ KuPS Kuopio – CSU Craiova 1-1/ Rezumate Video
CFR Cluj a fost scoasă de pe șine de formația norvegiană Tromso IL, scor...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 11 ore agoCupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Miercuri, 12 august 2026, de la ora 17:30, sunt programate partidele din turul al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Etapa a doua se desfășoară pe parcursul a 3 zile/ Primul meci al rundei se joacă vineri, între Unirea Slobozia și Gloria Bistrița
Liga 2 Casa Pariurilor programează în acest weekend – 7-9 august – partidele din...
By Ultras24 -
Rugby
/ 15 ore agoTrei „Stejari” au devenit oficial cetățeni români
Trei dintre componenții echipei naționale de rugby a României – Fonovai Tangimana (39 de...
By Ultras24



