La finalul partidei, Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a atacat în termeni duri arbitrajul lui Radu Petrescu.
Nicolescu a declarat că Dinamo a avut două penalty-uri în prima repriză, la faulturile comise de fundașul central Ninaj asupra lui Patriche și Ghezali, în minutule 21 și 40.
„Nu se poate așa ceva. Noi am primit doar un penalty. Avem peste 10 faze controversate în care noi suntem loviți, mereu arbitrajul e împotriva noastră. Dați-ne ce ni se cuvine!
Domnilor arbitri, e meseria voastră și trebuie să o respectați. primul penalty e indubitabil.
Nu tratați unele echipe într-un fel, iar pe noi la <<și alții>>.
Stați liniștiți, Dinamo nu retrogradează!”, a declarat Nicolescu.
Statistica partidei// Posesie: 48%-52%; Șuturi pe poartă: 5-3; Șuturi pe lângă poartă: 3-4; Cornere: 5-4; Cartonașe galbene: 2-0
MVP – Ștefănescu – 7
CRONICA LIVE
Fluier final. Sepsi vs Dinamo 2-1
Ovidiu Burcă a plecat, jucătorii au rămas, submediocritatea lotului este evidentă. Se impune o remaniere a lotului din temelii, aidoma celei făcută de Mircea Rednic la UTA. Altfel, Dinamo nu va reuși să prindă nici măcar unul dintre cele două locuri de baraj!
Minutul 87 – Corner Dinamo și Ilic reia în picioarele unui adversar.
Minutul 73 – Gregorio își bate joc de o fază din care ar fi putut înscrie cu ușurință, dar a mai făcut trei pași și a fost deposedat.
Minutul 69 – Ocazie imensă ratată de Sepsi. Safranko trimite pe lângă poartă din 6 metri.
Minutul 68 – Forcingul lui Dinamo a luat sfârșit.
Dinamo pune presiune pe defensiva covăsneană.
Minutul 55 – Niczuly reține șutul expediat de Politic.
Minutul 51 – GOOOOLL DINAMO – Gregorio reia din voleu la colțul scurt și Ghezali pune șpitul din fața lui Niczuly.
Minutul 46 – A început repriza a doua. Două schimbări la Dinamo. Au ieșit Bani și Abdallah și au intrat Denis Politic și Gregorio.
Minutul 45+3 – Final de primă repriză.
Minutul 45 – Radu Petrescu îi acordă cartonașul galben lui Ștefănescu.
Minutul 40 – Ghezali cade în careul lui Sepsi după o ciocnire de masivul Ninaj.
Minutul 38 – Ocazie Dinamo. Niczuly respinge șutul lui Amzăr.
Minutul 30 – GOL Sepsi – Ștefănescu majorează scorul cu un șut de la 10 metri, la colțul lung. Mingea a fost centrată de pe partea stângă.
Minutul 24 – Ștefănescu șutează pe lângă poartă din interioriul careului de 16 metri.
Minutul 23 – Dinamo beneficiază de două cornere consecutuv.
Minutul 12 – GOL Sepsi – Ștefănescu îl lobează pe Golubovic și deschide scorul, după o preluare de mare efect.
Minutul 1 – A început partida.
Schimbările vor fi notate în caseta tehnică.

Echipele de start:
Sepsi: Niczuly 6 – Ciobotariu 6, Ninaj 6, Kecskes 5, Oteliță 5 – Alimi 5 – Varga 5 (63, Damașcan), J. Rodriguez 6, C. Matei 5 (90+2, Păun), Ștefănescu 7 (81, Kallaku) – Safranko 5 (81, Rondon)
Rezerve: Moldovan, Bălașa, F. Ștefan, Dobozi, I. Gheorghe, N. Păun, Kallaku, Damașcan. Rondon
Antrenor: Bernd Storck
Dinamo: Golubovic 5 – Lucas 4, Patriche 4, R. Grigore 4 (73, Costin) – Moura 4, Bani 4 (46, Politic 5), Ilic 5, Iglesias 5, Amzăr 5 – Ghezali 5, Abdallah 4 (46, Gregorio 5)
Rezerve: Began, I. Roșu, Gregorio, Larrucea, Politic, Bordușanu, Giafer, C. Costin, D. Irimia
Antrenor: Zeljko Kopic
Arbitru: Petrescu Radu (Bucureşti – Bucureşti), A1: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti – Bucureşti), A2: Marica Mihai Marius (Bistriţa – Bistriţa Năsăud)
Arbitru VAR: Barbu Marian (Făgăraş – Braşov)
Arbitru AVAR: Lucaciu Doru Claudiu (Cluj-Napoca – Cluj)
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 18 minute agoOficial// UTA Arad – sponsor nou pentru sezonul 2026/2027/ Andrei Dorobanțu va juca pe „Francisc Neuman”
Înaintea reunirii lotului, UTA Arad a anunțat încheierea unui parteneriat cu MrBit, platforma de pariuri...
By Ultras24 -
Cupa Mondială 2026
/ 2 ore agoC.M. 2026 – 19 goluri marcate în meciurile disputate duminică/luni – Vezi rezultatele și programul meciurilor de luni/marți!
Ziua a 4-a de la Campionatul Mondial a programat patru partide, în grupele E...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoOficial// Rapid a oficializat primul transfer al verii
Rapid a oficializat transferul mijlocașului Vladan Bubanja (27 de ani), sosit în Giulești sub...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoStrâns cu ușa de datorii, patronul CFR Cluj l-a vândut pe Matei Ilie în Turcia
Fundașul central Matei Ilie a plecat în Turcia pentru efectuarea vizitelor medicale și dacă...
By Silviu Coman
Cele mai citite
Statistică FRF - Topul pe regiuni al celor mai bine evaluate academii de copii și juniori din Româniaiunie 10, 2026Ultras24
Oficial// U Cluj - sponsor principal nou!/ Contractul cu Superbet a ajuns la finaliunie 9, 2026Codin Samoila

