Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 15-a:
PORTAR
Laurenţiu Popescu (Universitatea Craiova) – A avut patru supersave-uri în momente decisive, contribuind din plin la punctul scos de echipa sa în derby-ul Craiovei.
FUNDAŞI
Christopher Braun (FC Rapid 1923) – Un nou meci bun făcut de fundaşul de bandă îi aduce acestuia a cincea prezenţă în „Echipa etapei”.
Victor Dican (FC Botoşani -FOTO) – A făcut un meci foarte bun. Pe lângă jocul defensiv reuşit a şi marcat golul egalizator.

Paul Iacob (FC Rapid 1923) – A marcat primul său gol în acest sezon, reuşita sa fiind cea care a adus victoria Rapidului în duelul cu rivala din Bucureşti.
Denis Dumitraşcu (UTA Arad) – A consumat multă energie pe toată durata meciului. S-a achitat bine de sarcinile trasate de antrenor.
MIJLOCAŞI
Daniel Neguţ (FC Hermannstadt) – A marcat primul gol din acest sezon, în care mai are în cont două pase decisive şi un penalty scos.
Marcelo De Freitas (UTA Arad) – Pe lângă prestaţia de la centrul terenului, a transformat cu sânge rece penalty-ul care a adus victoria grupării arădene.
Răzvan Oaidă (FC Rapid 1923) – A controlat centrul terenului. A făcut excelent legătura între compertimentul defensiv şi cel ofensiv.
Jayson Papeau (FC Rapid 1923) – A fost omul meciului în derby-ul bucureştean, în care a deschis scorul.
ATACANŢI
Andrei Dumiter (FC Voluntari) – Introdus în minutul 60, a schimbat soarta partidei de pe „Cluj Arena” cu un gol marcat după doar câteva zeci de secunde.
Aurelian Chiţu (FC U Craiova 1948) – A înscris pentru a nouă oară în ediţia curentă, fiind lider în clasamentul golgheterilor la finalul turului. Toate reuşitele sale au fost din acţiune!
ANTRENORUL ETAPEI
Cristiano Bergodi (FC Rapid 1923) – A pregătit perfect duelul cu FCSB. La final, s-a bucurat de un succes mare, care o apropie pe Rapid de primele două poziţii din clasament.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Echipe Nationale
/ 59 de minute agoMeci amical – Georgia vs. România 1-1/ Gheorghe Hagi: „În vestiar le-am transmis felicitări pentru efort”
Georgia – România, scor 1-1, disputat marți seara, la Tibilisi, a fost amicalul care...
By Noval Adrian -
Din Voleu
/ 4 ore agoComunicat FRF – Radiografia financiară a cluburilor din Superliga, sezonul 2026-2027!// U Cluj, Corvinul și FCSB – situație financiară excelentă!
Federația Română de Fotbal a publicat analiza noii evaluări privind situația financiară a cluburilor...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoOficial// Oțelul Galați se reunește în 15 iunie/ 6 jucători au părăsit echipa/ Zivulic și Iacob „studiază” ofertele primite de la conducere
Fotbaliștii Oțelului Galați se vor reuni pe data de 15 iunie sub comanda tehnicianului...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 9 ore agoOficial// Flavius Stoican – OUT de la Farul Constanța!
Farul Constanța a anunțat azi, 2 iunie, despărțirea de antrenorul Flavius Stoican. Echipa constănțeană...
By Noval Adrian
Cele mai citite
C.Ex. al FRF a stabilit datele de start Liga 2& Liga 3 și ale tuturor competițiilor de juniori/ A crescut baremul de puncte minim necesar intrării în competițiile de juniori FRF/ Noi condiții pentru echipe din L3!mai 26, 2026Ultras24


