Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
În cele 8 partide disputate s-au marcat 20 de goluri, iar trei jucători – Dan Nistor, Daniel Bîrligea și Louis Munteanu – au reușit „dubla”!
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 26-a:
PORTAR
Denis Rusu (Unirea Slobozia) – Deşi Unirea a pierdut, a avut şase intervenţii prin care a menţinut speranţele ialomiţenilor la un rezultat pozitiv.
FUNDAŞI
Ricardinho (Petrolul Ploiețti) – Experimentatul fundaş a fost din nou decisiv pentru prahoveni, care au scos un punct în urma şutului expediat de el în prelungirile partidei de la Sibiu.
Leonardo Bolgado (CFR 1907 Cluj) – A dat siguranţă defensivei şi a provocat golul al treilea marcat de clujeni.
Mihai Popescu (FCSB) – Fără greşeală în defensivă şi foarte periculos de fiecare dată când a urcat în atac.
Risto Radunovic (FCSB) – A contribuit la succesul roş-albaştrilor cu un gol şi o pasă decisivă.
MIJLOCAŞI
Dan Nistor (Universitatea Cluj) – A înscris de două ori, unul dintre goluri fiind marcat direct din lovitură liberă.
Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) – De la meci la meci, mijlocaşul oltenilor arată o creştere în evoluţii, apropiindu-se tot mai mult de forma din trecut.
Cătălin Cîrjan (Dinamo București) – A finalizat o acţiune colectivă de toată frumuseţea! A fost a cincea reuşită din acest sezon pentru talentatul jucător dinamovist.

ATACANŢI
Louis Munteanu (CFR 1907 Cluj) – A făcut un nou meci mare! A înscris a patra etapă la rând, fiind primul jucător din ediţia curentă care reuşeşte o astfel de performanţă.
Daniel Bîrligea (FCSB) – A spart gheaţa în 2025! A ajuns la 12 goluri marcate în ediţia curentă, toate din acţiune.
Claudiu Petrila (FC Rapid 1923) – A fost principalul pericol pentru poarta adversă. A înscris pentru a 30-a oară în SuperLigă.
ANTRENORUL ETAPEI
Dan Petrescu (CFR 1907 Cluj)– Clujenii au făcut o demonstraţie de forţă la Arad, meci la finalul căruia au urcat în fruntea clasamentului.
De citit și
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



