Oțelul Galați a ajuns în stațiunea suceveană Vatra Dornei pentru primul stagiu de pregătire al verii. Dorinel Munteanu, managerul tehnic, a deplasat un lot din doar 18 jucători, însă componența acestuia va fi îmbunătățită în următoarele zile.
Potrivit ascoțelulul.ro, la Vatra Dornei sunt așteptați și alți jucători care au încheiat sezonul în tricoul Oțelului, dar și jucători noi.

foto – ascotelul.ro
Jucătorilor Bodișteanu și Lameira le-au expirat împrumuturile și se vor întoarce la echipele lor, Farul, respectiv Baltika Kaliningrad.
Lotul Oțelului Galați – deplasat la Vatra Dornei, duminică, 9 iunie:
Portari: Iustin Popescu (venit liber de contract, ex-Chindia), Gabriel Ursu
Fundași: Mihai Adăscăliței, Jonathan Cisse, Teodor Farcaș, Andrei Rus, Francois Yabre, Milen Zhelev
Mijlocași: Denis Bordun, Cristian Chira, Juri Cisotti, Frederic Maciel, Ionuț Neagu, Neluț Roșu )liber de contract, ex-Dinamo), Răzvan Tănasă, Samuel Teles
Atacanți: Alex Pop, Nicholas Bizeta (junior în probe)
De citit și materialele:
Oficial// Oțelul va fi de nerecunoscut! „Munti” s-a despărțit de 10 jucători și lista nu e închisă!
Pus pe liber de Oțelul, Costin Ghiocel și-a găsit repede un nou angajament
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



