Tănărul goalkeeper Bogdan Ungureanu (17 ani) a fost împrumutat de Rapid la Corvinul.
Echipa hunedoreană s-a despărțit în ultima zi a lui 2024 de portarul Ștefan Lefter, cedat la „U” Cluj – liderul SuperLigii – pentru aproximatic 40.000 de euro și 30% dintr-un eventual transfer, potrivit unui oficial al clubului clujean.
”FC Rapid și Corvinul s-au înțeles pentru împrumutul lui Bogdan George Ungureanu la formația hunedoreană, până în luna iunie a acestui an.
În actualul sezon, Ungureanu a evoluat într-o singură partidă, ultimul meci din grupele Cupei României, împotriva lui CFR Cluj. De asemenea, el a apărat în două meciuri și pentru echipa de Tineret.
Bogdan, cel care își va serba majoratul pe 1 aprilie, a apărat de 6 ori poarta echipei mari a Rapidului, debutând oficial într-un meci de referință, FCSB – Rapid (1-5), pe 27.05.2023.

În luna octombrie a anului trecut, goalkeeperul giuleștean și-a prelungit contractul cu Rapid până în 2028. În acest moment, portarii Rapidului sunt Benjamin Siegrist, Marian Aioani și Adrian Briciu.
La finalul anului, hunedorenii ocupă locul 11 în liga secundă, la două puncte de locurile de Play-Off, însă nu au drept de promovare la finalul acestei stagiuni.
Îi urăm mult succes în tricoul Corvinului!”, a tcomunicat Rapid, pe site-ul oficial.
100.000 de euro este cota de piață a lui Bogdan Ungureanu, potrivit Transfermarkt.
De citit și alte trei materiale:
Oficial// Sepsi l-a transferat pe al doilea marcator al Concordiei Chiajna!
Fotbal Intern
Mercato Vară 2026 – Primele mutări oficializate!
Cupa Romaniei 2025/2026
Supercupa României – o „afacere” între CSU Craiova și U Cluj!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 27 de minute agoOficial// Marius Coman a devenit atacantul „Bătrânei Doamne”/ 60.000 de euro pleacă de la Arad spre Sfântu Gheorghe
Atacantul Marius Coman (29 de ani) este începând de luni, 25 mai, jucătorul definitiv...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoSuperLiga – Play-off// Rapid – CSU Craiova 0-0/ Meci de întreținere corporală, cu puncte împărțite/ De pus în ramă: podium fără nicio bucureșteană!
Rapid și CSU Craiova, de acum noua camipioană a României, au remizat, scor 0-0,în...
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoU Cluj are de unde alege cu cine vrea să joace în turul I preliminar Europa League/ Jucătorii vicecampioanei se reunesc în 16 iunie!
U Cluj a încheiat SuperLiga pe un onorant loc 2 și a obținut calificarea,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoVictor Angelescu a vorbit despre numirea lui Daniel Pancu la Rapid: „Ne-am înțeles și urmează să semneze cu noi!”
Victor Angelescu, acționarul minoritar de la FC Rapid, a anunțat că negocierile cu antrenorul...
By Ultras24




