Gigi Nețoiu, noul finanțator al FC Voluntari – antrenor Ovidiu Burcă, a anunțat primele transferuri de jucători.
Astfel, cu echipa ilfoveană au semnat: Flavius Croitoru (portar, 32 de ani, ex CS Mioveni), Remus Guțea (mijlocaș, 18 ani, ex CS Mioveni), Rafael Garutti (fundaș, 26 de ani, ex CS Mioveni), Gabriel Zamura (atacant, 20 de ani, ex CS Mioveni) și Eduard Chioveanu (portar, 19 ani, ex CS Afumați).
”Acum am adus un mijlocaș stânga foarte bun de 18 ani, Guțea de la Mioveni. Portarul de la Mioveni, Croitoru și pe cel de la Afumați, Chioveanu. Fundașul central de la Mioveni, Garutti. Mijlocașul dreapta de la Mioveni care are 19 și un vârf, Zamura, care are 20 de ani.
Lotul va fi cu jucători până în 21-22 de ani. Mai am discuții cu un jucător de 22 de ani străin, dar care evoluează în Cipru și este în ultimele șase luni. Încercăm să îl legitimăm și ar fi cam șapte până acum. Până începe campionatul mai avem cam două luni de zile, pe 28 februarie reîncepe.

Foto arhiva/ FCU Craiova vs FC Voluntari
Sunt jucători care câștigă 3, 4, 10, 12, 14 mii de euro pe lună la Voluntari. Sunt jucători din prima ligă cu astfel de salarii pe lună care nu vin altfel. Dăm astfel de salarii la jucători care merită.
Sunt foarte bine analizați toți jucătorii care vin aici, iar eu mă sfătuiesc cu Victor Pițurcă înainte de a lua decizia”, a spus Gigi Nețoiu pentru Fanatik.
Obiectivul grupării ilfovene este promovarea în SuperLiga și pentru îndeplinirea acestuia vor fi aduși jucători și din primul eșalon.
”Sută la sută vom aduce jucători din prima ligă. Proiectul este în felul următor. Am făcut 6 transferuri până acum și încercăm încă 6-7 acum, în iarnă. O parte din SuperLigă, iar din vară vom lua doar din SuperLigă. Vrem să aducem jucători care au jucat, care au demonstrat, care au fost titulari”, a mai spus Nețoiu pentru aceeași sursă media.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 19 minute agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ U Cluj vs. Farul 2-1/ „Șepcile roșii” câștigă în fața lui Neluțu Sabău/ Rezumat Video/ Iustin Doicaru, jucător cu pedigree!
U Cluj a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, într-o partidă spectaculoasă, purtată într-un...
-
Rugby
/ 8 ore agoRomânia învinge Samoa, 38 la 37, la ultima fază a meciului și obține prima victorie în ediția inaugurală Nations Cup
Echipa națională de rugby a României a obținut primul succes din ediția inaugurală a...
By Silviu Coman -
Cupa României 2026/2027
/ 19 ore agoCupa României Betano – Rezultatele celor 7 finale regionale – Câștigătoarele s-au calificat în primul tur al competiției
Sâmbătă, 18 iulie, s-au disputat cele șapte finale regionale, câștigătoarele calificându-se în primul tur...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ CSU Craiova vs. UTA 4-0/ Scor exagerat, dar victoria e victorie!/ Rezumat Video/ Finalul le-a fost fatal arădenilor
Universitatea Craiova a surclasat-o pe UTA Arad, scor 4-0, în prima etapă a noului...



