Sebastian Mailat (27 de ani) a evoluat până de curând în Coreea de Sud, la Suwon Blue Wings (Liga 2), iar acum își petrece sărbătorile de iarnă în România.
Atacantul lateral stânga este liber de contract după despărțirea de Suwon, pentru care a bifat 10 partide, a marcat 2 goluri și a oferit o pasă decisivă. Mailat nu a reușit să promoveze cu Suwon în prima ligă sud-coreeană, astfe că s-a ajuns la înteruperea colaborării.

Prima echipă care i-a oferit lui Mailat un contract de joc după revenirea în țară, așa cum era de așteptat, a fost FC Botoșani.
„Nici vorbă! Am luat legătura cu el și i-am propus să revină la Botoșani. Aici el s-a simțit cel mai bine. Nu ne mai aflăm ca în situația din anul trecut, atunci când nimeni nu ne mai dădea nicio șansă în iarnă pentru salvarea de la retrogradare.


Deci, așteptăm un răspuns de la Mailat în câteva zile, deoarece Liviu Ciobotariu trebuie să știe și el ce strategie își face. Vacanța nu o să fie una mare.
Aș face o afacere excelentă din toate punctele de vedere dacă l-aș aduce din nou pe Mailat la Botoșani”, a declarat Valeriu Iftime, principalul finanațator al echipei din nordul Moldovei, pentru botoșăneanul.ro
Totuși, winger-ul stânga nu s-a grăbit să dea curs ofertei lui Valeriu Iftime.
Acum, Dinamo, „U” Cluj și Sepsi îl au în vizor pe Sebastian Mailat, care nu poate semna un nou angajament înainte de 1 ianuarie, având în vedere că abia pe 31 decembrie îi va expira contractul la Suwon Blue Wings.
„Este adevărat. Îl dorim pe Mailat. Se află pe lista noastră de transferuri. După Crăciun, în următoarele zile, așteptăm un răspuns de la Mailat.

Vacanța nu este lungă, iar noi în aceste zile lucrăm și la campania de transferuri. În mod sigur, Mailat are pe adresa sa și alte propuneri de transfer, dar vom vedea ceea ce o să decidă până la urmă. Cert este că noi îl dorim”, a declarat Radu Constantea, președintele Universității Cluj, pentru ProSport.
De citit și:
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele etapei a doua
Fotbal Intern
Oficial// UTA a anunțat transferul unui fundaș stânga!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ Live Text – Oțelul Galați vs. CFR Cluj 1-1/ Andrei Cordea a restabilit egalitatea!
Oțelul Galați și CFR Cluj se întâlnesc în prima etapă a Superligii 2026-2027. Meciul...
By Bogdan Badiu -
Conference League
/ 3 ore agoCFR Cluj îi invită pe fani în charterul de Armenia, dar nu din dragoste/ Motivul e strict financiar!
CFR Cluj stă rău cu banii, unii spun că ar fi în moarte clinică,...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoMeciuri amicale – 16-18 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3
Formațiile din SuperLiga se concentrează pe meciurile primelor runde sau pe participarea în cupele...
-
Din Voleu
/ 9 ore agoBogdan Andone critică noile reguli din arbitraj: „O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic!”
FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida disputată contra FCSB, scor 0-2,...
By Ultras24



