Georgia – România, scor 1-1, disputat marți seara, la Tibilisi, a fost amicalul care a consemnat revenirea lui Gheorghe Hagi pe banca tehnică a Naționalei.
După o primă repriză fără goluri, însă cu ocazii mari la ambele porți, Georgia a deschis scorul la puține momente de la reluarea meciului, prin Kvilitaia, după o uriașă gafă a portarului Aioani.
Jucătorii României au trecut detul de repede și bine peste șocul generat de golul încasat și au restabilit egalitatea după doar nouă minute, prin Louis Munteanu, printr-o superbă lovitură de cap, din centrarea lui Screciu.

Foto – FRF.ro
Gheorghe Hagi – selecționerul Naționalei României:
„Puteam face mai multe, dar suntem de puține zile împreună, iar eu trebuie să îi înțeleg, ei trebuie să mă înțeleagă pe mine și va fi mai bine. Am ieșit la joc, am luptat, dar se poate și mai bine. Toți cei care vin la echipa națională trebuie să aibă personalitate, iar ei au arătat acest lucru.
Tot ceea ce fac în viață fac pentru ei înșiși. Noi trebuie să îi sprijinim și să îi îndrumăm. Sper ca Florinel Coman să joace sezonul viitor, pentru că vreau să îl am la echipa națională.
Urmează un meci foarte greu. Țara Galilor este o echipă agresivă. Jucătorii care au rămas acasă vor juca, alături de cei care acum au evoluat mai puțin iar noi vom încerca să alcătuim o formație competitivă.

În vestiar le-am transmis felicitări pentru efort. Suntem la final de sezon, e greu, iar ei au făcut multe lucruri bune. Despre acestea le-am vorbit, despre lucrurile bune, nu despre cele mai puțin reușite.”, a declarat Gheorghe Hagi, la Antena 1.
GEORGIA vs. ROMÂNIA 1-1
GEORGIA: Mamardashvili – Kashia (65, Beriashvili), Goglichidze, Kochorashvili, Zivzivadze (66, Kvernadze), Chakvetadze (Egoyan), Kvilitaia, Lochoshvili (65, Dvali), Mamageishvili, Azarov, Kiteishvili/ Selecționer: Willy Sagnol
ROMÂNIA: Aioani (63, Hindrich) – Coubiș (63, M. Ilie), Drăgușin, Ghiță (78, Sorescu), Borza (46, Eissat) – Screciu (71, D. Matei), R. Marin (46, Cicâldău) – Moruțan (46, A. Dobre), I. Hagi (62, T. Băluță), Mihăilă (63, Baiaram) – Fl. Coman (46, L. Munteanu)
Selecționer: Gheorghe Hagi
Rezerve: 1. Târnovanu – 2. Strata
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoOficial// FC Argeș a transferat un fundaș cipriot!
Fundașul central Evagoras Antoniou (23 de ani, 1,87) este primul transfer al verii la...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 2 ore agoMeci amical – Georgia vs. România 1-1/ Gheorghe Hagi: „În vestiar le-am transmis felicitări pentru efort”
Georgia – România, scor 1-1, disputat marți seara, la Tibilisi, a fost amicalul care...
By Noval Adrian -
Din Voleu
/ 6 ore agoComunicat FRF – Radiografia financiară a cluburilor din Superliga, sezonul 2026-2027!// U Cluj, Corvinul și FCSB – situație financiară excelentă!
Federația Română de Fotbal a publicat analiza noii evaluări privind situația financiară a cluburilor...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoOficial// Oțelul Galați se reunește în 15 iunie/ 6 jucători au părăsit echipa/ Zivulic și Iacob „studiază” ofertele primite de la conducere
Fotbaliștii Oțelului Galați se vor reuni pe data de 15 iunie sub comanda tehnicianului...
By Bogdan Badiu
Cele mai citite
C.Ex. al FRF a stabilit datele de start Liga 2& Liga 3 și ale tuturor competițiilor de juniori/ A crescut baremul de puncte minim necesar intrării în competițiile de juniori FRF/ Noi condiții pentru echipe din L3!mai 26, 2026Ultras24


