Fundașul central Evagoras Antoniou (23 de ani, 1,87) este primul transfer al verii la FC Argeș.
Jucătorul cipriot a semnat cu clubul piteștean din postura de jucător liber de contract, după încheierea înțelegerii cu APOEL Nicosia.
Noul jucător al „vulturilor alb-violeți” are și selecții la loturile de juniori și tineret ale Ciprului, iar în primăvara acestui an a debutat și pentru naționala de seniori, într-un amical câștigat cu 3-2 împotriva Republicii Moldova.
„În vârstă de 23 de ani (04.11.2002), cipriotul a jucat în sezonul 2025-26 la APOEL Nicosia, unul dintre cele mai importante cluburi din Cipru, unde a bifat 18 apariții în toate competițiile, dintre care 15 în prima ligă cipriotă.
De-a lungul carierei, a mai evoluat pentru cluburi precum AEL Limassol, Kouris Erimis, Panathinaikos B, AD Ceuta și AEZ Zakakiou, înainte de a ajunge la APOEL Nicosia în vara anului 2024.
Noul fundaș al echipei noastre are și experiență la nivel internațional. Acesta a fost convocat la naționalele de juniori și tineret ale Ciprului, iar pe 30 martie 2026 a debutat pentru prima reprezentativă, într-un meci amical cu Republica Moldova, câștigat cu 3-2.

Bine ai venit și mult succes în tricoul alb-violet!”, este comunicatul clubului piteștean.
350.000 de euro este cota de piaţă a lui Evagoras Antoniou, potrivit Transfermarkt.com.
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoChicago Fire l-a prezentat oficial pe Anzor Mekvabishvili!/ Mijlocașul georgian îi va pasa lui Robert Lewandowski!
Mijlocașul georgian Anzor Mekvabishvili a plecat de la Universitatea Craiova, campioana României, pentru a...
-
Cupa României 2026/2027
/ 8 ore agoCupa României – Faza grupelor/ „U” Cluj, cu om în minus 51 de minute, învinge Petrolul!/ Echipele oaspete au câștigat la Sfântu Gheorghe, București și Târgoviște/ Remiză la Brașov
A început Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026-2027. Primul din cele cinci meciuri...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești), desemnat antrenorul echipei ideale a rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei 8
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Portughezul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoDinamo a oficializat transferul lui Dean Zandbergen!/ Sheriff Sinyan a semnat cu Rapid!/ Achiziții pe „țeavă” la UTA și FCSB!
La finalul partidei din Giulești, dintre Rapid și CSU Craiova, scor 1-1, din runda...




