Universitatea din Craiova, Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea “Spiru Haret” din București sunt cele mai recente centre educaționale din învățământul superior cu care FRF a semnat parteneriate în vederea optimizării procesului de formare a viitorilor antrenori de fotbal.

S-a ajuns, astfel, la 10 parteneriate semnate, precedentele șase fiind cu: Universitatea “Ovidius” din Constanța, Universitatea din Oradea, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea din Iași.
Ca urmare a semnării celor patru noi parteneriate, în perioada următoare se vor stabili metodologia și direcțiile de implementare ale acestora, cu fiecare dintre cele patru universități din țară. Astfel, studenții care vor obține calificarea de antrenori aflați în an terminal (program de studii licență / master) vor efectua în ultimul semestru procesul de formare pentru Licența UEFA C, în afara orelor de studiu, conform cerințele UEFA, prin SFA.
În plus, în ceea ce privește Universitatea din Craiova, la fel ca și la Timișoara, Constanța, Iași, Cluj-Napoca și la București, la Școala Federală de Antrenori, aici va funcționa și un Centru Regional de Licențiere, unde se vor organiza cursuri pentru Licența UEFA B.
În total vor fi 12 parteneriate în toată țara și în toate aceste universități vor avea loc ulterior cursuri de perfecționare Licența UEFA B, venind astfel în sprijinul antrenorilor din țară, pentru a le facilia accesul la noi cunoștințe privind conținutul antrenamentelor pe categorii de vârstă.
Unul dintre principalele obiective din Strategia Tehnică a FRF, lansată în 2021, îl reprezintă atenta monitorizare și formare a antrenorilor de fotbal din România și implementarea unui circuit optim al educației acestora cu scopul de a le oferi cea mai bună pregătire, inclusiv specializarea antrenorilor pe categoriile de vârstă cuprinse în planul de dezvoltare al fotbalului din Strategia Tehnică a FRF.
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoChicago Fire l-a prezentat oficial pe Anzor Mekvabishvili!/ Mijlocașul georgian îi va pasa lui Robert Lewandowski!
Mijlocașul georgian Anzor Mekvabishvili a plecat de la Universitatea Craiova, campioana României, pentru a...
-
Cupa României 2026/2027
/ 9 ore agoCupa României – Faza grupelor/ „U” Cluj, cu om în minus 51 de minute, învinge Petrolul!/ Echipele oaspete au câștigat la Sfântu Gheorghe, București și Târgoviște/ Remiză la Brașov
A început Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026-2027. Primul din cele cinci meciuri...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești), desemnat antrenorul echipei ideale a rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei 8
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Portughezul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoDinamo a oficializat transferul lui Dean Zandbergen!/ Sheriff Sinyan a semnat cu Rapid!/ Achiziții pe „țeavă” la UTA și FCSB!
La finalul partidei din Giulești, dintre Rapid și CSU Craiova, scor 1-1, din runda...




