
Farul Constanța a pus capăt seriei de trei înfrângeri consecutive în SuperLiga cu o victorie la Hunedoara, contra Corvinul, scor 1-0, într-o partidă din Faza Play-off a Cupei României, ediția 2025-2026.
Peste 8.000 de spectatori au luat cu asalt gradenele stadionului din Hunedoara, prea mic pentru Corvinul, prea insalubru pentru 2025!
Corvinul a avut momentele ei bune de joc, în prima repriză, când și-a creat două mari ocazii de gol, prin Pîrvulescu (29) și Buziuc (35). De partea cealalată, echipa constănțeană s-a chinuit să treacă de centrul terenului, însă acțiunile lui Markovic s-au derulat cu încetinitorul.
În partea secundă, Ianis Zicu a mutat la timp și inspirat. Ramalho, Ișfan și Fabio, au umblat la cutia de viteze și jucătorii Corvinului s-au văzut nevoiți să treacă la un joc mai defensiv, axat pe declanșarea unor contraatacuri purtate aproape exclusiv de Pădurariu, autorul unei imense ocazii la doar 6 minute de la reluarea partidei.
Florin Maxim a crezut că poate duce meciul în prelungiri, până la începerea jocurilor echipelor românești din cupele europene, întârziind schimbările care se impuneau, însă Răzvan Tănasă a marcat cu capul, din interiorul careului mic.
În urma rezultatelor înregistrate marți și miercuri, următoarele echipe s-au calificat în Faza Grupelor: UTA, FC Argeș, Gloria Bistrița, Metaloglobus, CSC Dumbrăvița, CSM Slatina, Concordia Chiajna, FK Csikszereda, Metalul Buzău, Sepsi Sf. Gheorghe, Sporting Liești, FC Botoșani, Sănătatea Cluj, CS Dinamo, Petrolul Ploiești, Farul Constanța.
În Faza Grupelor vor intra direct și alte opt echipe din SuperLiga, cele mai bine clasate în campionat în sezonul trecut: FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, Rapid București, Dinamo București, FC Hermannstadt și Oțelul Galați.
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90 – Arbitrul Iulian Dima fluieră finalul partidei!
Minutul 87 – Jucătorii Farului reușesc să blocheze două șuturi expediate din interiorul careului mare!
Minutul 86 – Florin Maxim forțează egalarea cu Rența și Cîmpan. Au ieșit Bradu și Buziuc.
Minutul 84 – Jucătorii Farului leagă câteva pase și atacul se încheie cu șutul lui Tănasă, din careu, peste poarta Corvinului.
Minutul 75 – GOOOLL FARUL – Fabio centrează din flancul drept și Răzvan Tănasă, scăpat din marcaj, înscrie cu capul din interiorul careului mic!
Minutul 75 – Primele două schimbări și formația hunedoreană.
Minutul 51 – Pădurariu preia și șutează din 7 metri, dar mingea este pe direcția portarului, care respinge în față și ulterior balonul este trimis în corner. Ocazie imensă irosită de jucătorul hunedorean!
Minutul 46 – Meciul a fost reluat! La Pauză, Ianis Zicu a efectuat două modificări în echipa de start a Farului. Vezi caseta tehnică.
Minutul 45+1 – Antonio Bradu șutează de pe loc, de la apoxiximativ 25 de metri, însă mingea trece puțin peste poarta echipei constănțene. Aceasta a fost ultima fază a primei reprize!
Minutul 38 – Un nou moment fierbinte în careul Farului, la căderea lui Buziuc! Reluările au confirmat decizia arbitrului Iulian Dima de a dicta aut de poartă!
Minutul 35 – Neacșa centrează din flancul stâng, Buziuc se înlță și trimite cu capul peste poarta Farului. A doua ocazie de gol a Corvinului!
Minutul 29 – A venit și prima ocazie de gol! Pîrvulescu șutează pe colțul scurt, din 5-6 metri, însă Munteanu respinge cu piciorul în corner!
Minutul 25 – Corvinul deține inițiativa, însă nu și-a creat ocazii clare de gol!
Minutul 15 – Pîrvulescu șutează din alergare, cu stângul, din afara careului, însă mingea este prinsă fără probleme de portarul Munteanu (19 ani).
Minutul 13 – Gabi Iancu (Farul) execută prima lovitură de la colțul terenului. Defensiva Corvinului reușește să respingă mingea după două tentative de reluare spre poartă a jucătorilor contăbțeni.
Minutul 9 – Potrivit comenatorilor Digi Sport, organizatorii meciului ar fi vândut peste 8.000 de bilete!
Minutul 2 – Nu se văd liniile de marcaj a suprafeței de joc!
Minutul 1 – Moment penibil înaintea începerii partidei! Impresarul Bogdan Apostu și-a comandat lovitura de începere, evident, în mod simbolic! Boală grea, narcisismul!
A început meciul de la Hunedoara, utimul din această fază a compeției!
CORVINUL vs. FARUL 0-1
A marcat: Răzvan Tănasă (75)
CORVINUL: Sandu – Albino (75, Velisar), Florin Ilie, Manolache, Pădurariu – Cărăuș, Bradu (87, Rența) – Filip Ilie (74, Ribeiro), Neacșa, Pîrvulescu – Buziuc (86, Cîmpan)
Rezerve: Blaga, Roșculeț, Lică, Velisar, Iurașciuc, Zanc, Rența, Câmpan, Ribeiro, Kilyen
Antrenor: Florin Maxim (foto)
Farul Constanța: Munteanu – Sîrbu (46, Fabio), Duțu (68, Vînă), Pellegrini, Pereira – Dican, Oliveira (46, Ramalho) – Sima, Iancu (74, Radaslavescu), Tănasă – Markovic (58, Ișfan)
Rezerve: Ducan, Fabio, Ișfan, Nechifor, Ramalho, Radaslavescu, Vînă, Țîru, Banu
Antrenor: Ianis Zicu
Arbitru: Iulian Dima/ Asistenți: Cosmin Vatamanu și Raul Ghiciulescu/ Rezervă: Florin Mazilu
Programul și rezultatele partidelor din Cupa României – Faza Play-off:
Marți, 26 august, ora 19.00
Steaua București – UTA 0-2/ A. Roman (77), Abdallah (83)
Miercuri, 27 august, ora 17.30
FC Voluntari – FK Csikszereda 1-8/ Dolny (7), Eppel (13, 37, 69, 86, 89), Ferenczi (29), Ceara (72)
CSM Unirea Alba Iulia – FC Botoșani 0-1/ Ștefan Bodișteanu (38)
AFC Câmpulung Muscel – Metaloglobus București 0-2/ Caramalău (20), Huiban (86 – penalty)
Sănătatea Cluj – Unirea Slobozia 1-1, 1-1, 6-5 după l.d.p./ Mihai Bont (6) – Andrei Dragu (63)
Agricola Borcea – CFC Argeș 0-1/ V. Rață (18)
CSO Băicoi – CS Gloria Bistrița 2-3/ Beniamin Lazăr (45+1), F. sandu (90+8 – penalty) – Dinis Ieșeanu (18, 81), V. Alexandru (83)
Sporting Liești – CS Afumați 2-1/ G. iacob (79), V. Munteanu (90+1) – V. Ghineț (44)
Vulturii Fărcășești – Concordia Chiajna 0-3/ Boiciuc (32, 77), D. Grigore (87)
Metalul Buzău – Ceahlăul Piatra Neamț 4-0/ Adrian Moldovan (11, 67, 86), Saim Tudor (90+1)
CSC Dumbrăvița – FC Bihor Oradea 2-1/ R. Ciurel (64), R. Butnărașu (83) – Rareș Enceanu (65)
CSM Olimpia Satu Mare – CSM Slatina 0-3/ Ionuț Mitran (45+1), V. Chinde (52 – autogol), G. Leață (62)
SSU Politehnica Timișoara – CS Dinamo București 1-1, 2-3 – prelungiri/ Pedro Paul (39), Raul Haiduc (92) – Vadym Kyrychenko (90+3), Aurel Vlaicu (115 – autogol), Roberto Mălăele (120+1)
Șoimii Gura Humorului – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-2/ Damian Popovici (4 – autogol), D. Oroian (87)
Miercuri, 27 august, ora 19.00
Politehnica Iași – Petrolul Ploiești 1-1, 1-2 d.p./ Ș. Stefanovici (69) – Doukansy (21), G. Grozav (120+2)
Joi, 28 august, ora 17.00
Corvinul Hunedoara – Farul Constanța 0-1/ Răzvan Tănasă (75)
CUPA ROMÂNIEI BETANO – PROGRAM FAZA NAŢIONALĂ
Play-off: 27 august 2025
Faza grupelor, etapa 1: 29 octombrie 2025
Faza grupelor, etapa 2: 3 decembrie 2025
Faza grupelor, etapa 3: 17 decembrie 2025
Sferturi de finală: 4 martie 2026
Semifinale: 22 aprilie 2026
Finala: 13 mai 2026
REZUMAT VIDEO:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoLiga 3 – Rezultatele etapei a 3-a/ Numărul echipelor s-a redus la 95, după excluderea FCU 1948 Craiova!/ Vezi clasamentele celor 8 serii!
Liga 3 a programat vineri și sâmbătă – 12/13 septembrie – partidele rundei a...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSuperLiga// Remiză spectaculoasă între UTA și Argeș/ Rezumat Video/ Ce au declarat Mihalcea și Andone, după meciul cu 6 goluri de la Arad!
UTA și FC Argeș, echipele surpriză ale acestui început de sezon de SuperLiga, au...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoLiga 2 – Etapa a 6-a// Bistrița obține prima victorie!/ Poli Iași pierde la Afumați!/ Claudiu Niculescu, probabil la ultimul meci pe banca Slatinei
Trei partide s-au disputat până sâmbătă, 13 septembrie, din etapa a 6-a a Ligii...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperLiga – Etapa a 9-a// Remiză fără goluri între „U” și Rapid/ Rezumat Video/ Ce au declarat Sabău și Gâlcă, după egalul de pe Cluj Arena!
Primul meci al rundei a 9-a a SuperLigii le-a adus față-n față pe „U”...