
Cu 24 de ore înaintea returului cu Paksi, din turul 1 preliminar Europa League, Corvinul Hunedoara a primit din partea Agenției Naționale pentru Sport un nou Certificat de Identitate Sportivă, schimbăndu-și forma juridică.
Astfel, Corvinul a devenit CLUB NOU, cu altă identitate sportivă, de DREPT PRIVAT!
În urma câștigării Cupei României, clubul hunedoarean a primit licență UEFA – obținută din postura de club de drept public – prin derogare!
Noul Certificat de Identitate Sportivă a fost prezentat publicului de primarul Hunedoarei, printr-o postare pe Facebook.
„În 2016, încă din primele mele zile de mandat ca primar, a trebuit să mă implic pentru a salva de la dispariţie fotbalul din municipiul Hunedoara ca disciplină sportivă practicată în mod organizat. Am înfiinţat atunci „CS Hunedoara”, club de drept public aflat în subordinea Consiliului Local.
În 2021, „anul centenarului fotbalului hunedorean”, am reuşit, împreună cu Ioan Andone şi prietenii noştri (şi ai Corvinului) să recuperăm brand-ul „FC Corvinul Hunedoara 1921”, demers susţinut doar din banii noştri, personali. Apoi am donat brand-ul municipiului Hunedoara, pentru a fi siguri că nimeni nu va mai putea să-l înstrăineze vreodată. Tot în 2021 ne-am stabilit un obiectiv clar: promovarea în Liga secundă la finalul unuia dintre următoarele două sezoane.
În 2023 am reuşit să promovăm şi, mai mult, Corvinul Hunedoara a devenit revelaţia fotbalului românesc câştigând ediţia 2023 – 2024 a Cupei României (după ce a trecut de mai multe formaţii, considerate mult mai puternice, din Liga I). Astăzi Corvinul Hunedoara deţine o licenţă UEFA ca entitate de drept public şi poate juca într-o competiţie europeană, dar nu poate juca în Liga I, acolo unde ar fi trebuit să se afle în acest moment (pentru că, din punct de vedere sportiv, locul 2 în sezonul trecut, din Liga secundă, însemna promovare directă în prima ligă).
O lege proastă (fără niciun amestec cu Federaţia Română de Fotbal) – Legea Sportului din 1998 – nu permite unui club de drept public să poată evolua într-o ligă profesionistă (Liga I) cu toate că şi un club de drept public are contracte profesioniste încheiate cu jucătorii şi antrenorii. Din această cauză a trebuit să refacem întreaga documentaţie şi să înfiinţăm o asociaţie sportivă de drept privat, împreună cu Consiliul Judeţean Hunedoara.
Astăzi putem anunţa că Agenţia Naţională pentru Sport a emis „Certificatul de identitate sportivă” pentru noua asociaţie: „Asociaţia Club Sportiv FC Corvinul Hunedoara 1921”. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi în acest demers! Corvinul se află acum într-o aventură europeană care sper să dureze cât mai mult. Din momentul în care parcursul european din actualus sezon se va încheia, vom depune la FRF documentele necesare pentru a ne transforma în club de drept privat și pentru a avea astfel drept de promovare în Liga I.”, este comunicatul primarului municipiului Hunedoara.


Echipe Nationale
Lotul României pentru meciurile cu Moldova și Austria

Echipe Nationale
România U20 – Lotul pentru dubla cu Cehia din luna octombrie

Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoLiga 3 – Etapa a 8-a// Live – 17 meciuri se dispută de la ora 15.00!/ Vezi programul rundei și clasamentele celor 8 Serii
Liga 3 este singura competiție neafectată în această perioadă de meciurile echipelor naționale de...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoOficial// Petrolul l-a transferat pe Marco Dulca (26 de ani)!
În cursul serii de joi, 9 noiembrie, Petrolul Ploiești a anunțat transferul mijlocașului central...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 13 ore agoRomânia învinge Moldova, însă meciul adevărat e duminică, cu Austria, în preliminariile CM 2026!
Pe Arena Națională, în fața a doar 12.000 de spectatori, România a învins Republica...
By Silviu Coman -
Echipe Nationale
/ 18 ore agoTurneul celor 4 Națiuni U18 – România a remizat cu Turcia!
Reprezentativa U18 a României, formată din jucători născuți după 1 ianuarie 2008 și pregătită...
By Ultras24
Cele mai citite
