Administratorul special al lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a vorbit ieri, 9 noiembrie, la Prima Sport, despre evenimentele care au avut loc în această vară la club, respectiv despre deciziile luate la nivel administrativ și sportiv, unele privite cu scepticism de fani. În cele din urmă, epurările s-au dovedit benefice și clasamentul este dovada!
„Plecăm de la regula generală că noi în administrativ trebuie să-i punem antrenorului la dispoziţie cu ce să performeze. Când a venit, Dinamo era împărţită în energii, situaţia nu era roz, cu un lot format şi erau păreri diferite.
Apăsarea lipsei rezultatelor a contat mult la orice energie pusă asupra staffului. Noi am fost singurii care au văzut ce poate face, detaliile pe care le vede în fiecare părticică.
Au fost momente contondente între staff şi jucători, că energia se pierde imediat când fiecare crede că ştie mai bine. După chinul de anul trecut…
foto playsport.ro (arhivă) – Andrei Nicolescu
Deşi noi în play-out-ul acela de menţinere trebuia să avem o misiune mai uşoară, am realizat că de fapt ce unelte a avut el la dispoziţie nu au fost potrivite ca să-şi arate valoare.
Ne-am luat măsuri, am schimbat parte din staff, parte din oamenii de pe lângă, ne-am despărţit de jucătorii care veneau cu o energie care nu aduceau beneficii grupui, ne-am despărţit de jucătorii care produceau tensiune.
Jucătorii aveau interese personale, discutau cu unul sau altul. A fost un moment greu de gestionat, că într-o situaţie de criză similară 99% dintre conducători tăiau capete.
Noi am ieşit din criză, am avut rezultate, dar după pauza competiţională s-a rupt energia, după nişte decizii luate de Kopic şi staff, iar în play-out am avut rezultate slabe”, a spus Andrei Nicolescu, la Prima Sport.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 4 ore agoDan Petrescu l-a lăudat pe Korenica și i-a cerut patronului să nu mai vândă niciun jucător!
CFR Cluj a învins Universitatea Cluj, scor 1-0, într-o partidă din etapa a 7-a...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 5 ore agoNeluțu Sabău, după eșecul în fața lui Dan Petrescu: „Nu am pregătit bine jocul!”
La finalul meciului pierdut cu CFR Cluj, scor 0-1, Ioan Ovidiu Sabău – antrenorul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSuperLiga// CFR vs „U” Cluj 1-0>> Rezumat Video>> Echipele și-au împărțit reprizele, dar nu și punctele!
Al patrulea episod din Derby-ul Clujului derulat în acest sezon de SuperLiga a fost...
-
Fotbal Intern
/ 13 ore agoLiga 3 – Rezultatele partidelor etapei a 7-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Vezi și clasamenetele celor 10 Serii!
Liga 3 a programat vineri, 2 mai, 22 de meciuri din runda a 7-a...