Bogdan Andone (49 ani) a reușit s-o salveze pe FC Botoșani de la retrogradare, performanță realizată după câștigarea ambelor meciuri din baraj cu CS Mioveni.
Contractul lui B. Andone cu formația din nordul Moldovei se apropie de final și nu este sigur că va rămâne la echipă.
Dani Coman, noul președinte al FC Argeș, l-a contactat zilele trecute, iar din Cipru ofertele nu sunt puține și de neglijat financiar.
„Nu pot să spun că a fost ofertă de la FC Argeș, au fost niște discuții cu Dani, cu care am colaborat la Astra.
Nici cu domnul Iftime nu am discutat decât după ce am terminat barajul. De astăzi, pot să încep ușor, ușor. Am discutat cu patronul, prima opțiune a Botoșaniul, i-am promis lucrul ăsta, dar va trebui să schimbăm câteva lucruri.

Dacă vom continua, trebuie să fim mult mai bine organizați din toate punctele de vedere. Trebuie făcute lucrurile mult mai bine.
Voi vedea ce voi face, am niște discuții și din Cipru, de la unele echipe de acolo. Vom vedea. Prima opțiune este Botoșaniul, dar vom vedea”, a spus Bogdan Andone, prezent la emisiunea Liga Digisport.
Fotbal Intern
Oficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 2 ore agoOficial// Al doilea transfer al zilei perfectat de Sepsi Sfântu Gheorghe
La două ore după ce a anunțat transferul fundașului brazilian Gustavo Cascardo (29 de...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoOficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Sepsi Sfântu Gheorghe a perfectat transferul fotbalistului brazilian Gustavo Cascardo (29 de ani), ultima...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 9 ore agoOficial// Se retrage fără tam-tam și focuri de artificii
Mihai Stoica – președintele Consiliului de Administrație al FCSB – a declarat că Vlad...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 22 de ore agoMeciuri amicale – duminică, 21 mai 2026// U Cluj pierde în fața Croației U19!/ Victorii pentru CSU Craiova, UTA și Sepsi
Sepsi Sfântu Gheorghe, revenită în SuperLiga României, a întâlnit în primul amical verii, pe...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila

