Conducerea clubului Rapid a reacționat în urma afirmațiilor făcute de Robert Niță, ex-fotbalist al formației din Giulești, la adresa antrenorului interimar Bogdan Lobonț.
În ultima perioadă, Rapid a devenit extrem de sensibilă la critici dar și pasionată în remiterea de comunicate. Evident, subiectele – oricât de mărunte ar fi ele și lipsite de importanță – sunt alese de Dan Șucu, patronul de facto al clubului de sub Podul Grant. Marketing!
”Suntem neplăcut surprinși să vedem ‘atacurile’ din ultima vreme la adresa lui Bogdan Lobonț, antrenorul nostru, un om care a scris istorie pentru Rapid.
Bogdan este un profesionist desăvârșit, a preluat funcția de antrenor principal la Rapid într-un moment greu, după patru înfrângeri consecutive, și și-a pus în slujba clubului experiența acumulată la cluburi ca Ajax Amsterdam, AS Roma, Fiorentina sau chiar la Rapid, unde a și intrat în istorie, luând titlul ca jucător, în 1999.
Dan Șucu – foto – playsport (arhivă)
A lucrat cu mari antrenori ai fotbalului, terminând școala de antrenori la Coverciano, și chiar dacă nu a profesat foarte mult ca „principal”, filosofia sa în antrenorat este una pozitivă și modernă.
Surprinderea este cu atât mai mare cu cât unul dintre aceste atacuri a venit de la Robert Niță, un fost jucător la Rapid, care cunoaște atât de bine spiritul clubului.
Chiar dacă nu trecem printr-un moment foarte bun din punct de vedere sportiv, sperăm ca în ultimele două runde din acest Play-Off să avem parte de susținerea tuturor celor care iubesc cu adevărat Rapidul!”, a transmis Rapid într-un comunicat oficial
CE CRITICI I-A ADUS ROBERT NIȚĂ LUI BOGDAN LOBONȚ
”Am fost la meciul cu Universitatea Craiova. I-a certat pe unii jucători… Eu, dacă îmi făcea aşa un antrenor, scoteam tricoul şi îl lăsam pe el să joace.
Uitaţi-va când il dau la televizor pe Lobonţ. Face mereu aceleaşi gesturi, indiferent de ce se întâmplă pe teren.
Astea sunt gesturi pentru fraieri, pentru prostălăi, pentru fătălăi, pentru retarzi. Mă, să faci tu la televizor 90 de minute la fel, indiferent… Când e mingea în partea aia: ”Strângeţi, strângeţi” Când e la mijlocaşii centrali: ‘Bă, deschide, deschide!’ Ce ai, mă? Eşti isteric?
Ăla de a venit de la FCSB, mijlocaşul central, l-a distrus. Încontinuu se întorcea la banca de rezerve şi le explica ălora. Circ! Antrenează, bă, băiatule, să ştie şi ăia ce au de făcut!”, a spus Robert Niţă, pe canalul său de Youtube.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoSuperLiga// Live – CFR vs „U” Cluj 1-0/ Video Gol – Korenica a deschis scorul în minutul 35!
SE JOACĂ ACUM! Universitatea s-a impus în toate cele trei confruntări din ediția în...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoLiga 3 – Rezultatele partidelor etapei a 7-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Vezi și clasamenetele celor 10 Serii!
Liga 3 a programat vineri, 2 mai, 22 de meciuri din runda a 7-a...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSuperLiga// FC Botoșani vs Unirea Slobozia 1-1>> Rezumat Video>> Moldovenii au ratat un penalty în 90+4!
FC Botoșani și Unirea Slobozia au încheiat la egalitate, scor 1-1, într-o partidă din...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoLiga 2 – Meciurile etapei 6 din play-out/ Rezultate dubioase la Hunedoara, Afumați și Piatra Neamț!/ Niculescu l-a învins pe Dică, remiză la Ungheni!
Rezultate dubioase în trei din cele cinci partide jucate sâmbătă dimineața în runda a...