Conducerea Corvinul Hunedoara 1921 a comunicat că a ajuns la o înțelegere cu antrenorul Florin Maxim privind prelungirea contractului pe încă trei sezoane.

foto – captură video – playsport.ro
În cursul zilei de astăzi, tehnicianul a participat la o conferință de presă, alături de președintele Dan Colesniuc, însă anunțul oficial a fost făcut de către primarul Hunedoara, Dan Bobuțanu.
”Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!
Antrenorul principal CS Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi astfel va rămâne pe banca tehnică a echipei noastre până în 2027.
I-am propus prelungirea contractului şi mă bucur că a acceptat fără să stea pe gânduri. Este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai buni antrenori ai noului val, iar rezultatele sale vorbesc pentru el.
Este un profesionist desăvârşit şi un caracter pe măsură! După cum am spus şi la finele primului său sezon la Hunedoara, continuitatea şi stabilitatea sunt principiile solide pe care ne bazăm în toate proiectele noastre, mai ales la Corvinul. Astfel că această propunere de prelungire a contractului său nu poate fi decât una logică. Florin Maxim şi staff-ul său ne-au răsplătit încrederea acordată şi cred că e normal ca acest lucru să fie reciproc.
Cu atât mai mult cu cât, după cum am spus-o şi cu alte ocazii, proiectul nostru este unul pe termen lung. Drumul Corvinului, început în 2021, continuă şi sperăm ca, peste câteva zile să ne bucurăm, împreună, după finala Cupei României.”, a comunicat primarul Hunedoara.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 18 ore agoLiga 2 – Joi, primul meci din returul play-off-ului/ Cele 8 partide din play-out se dispută sâmbătă, de la ora 11.00
Startul în returul play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor se dă joi, la Oradea, de...
-
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoOficial// FC Bacău și Petrolul în finala Cupei de Tineret, Farul și Rapid în finala Cupei Elitelor U17
Astăzi, 22 aprilie, s-au disputat semifinalele Cupei de Tineret și din Cupa Elitelor U17....
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 24 de ore agoComunicat FRF// Peste 800 de participanți la cel mai important eveniment dedicat formării antrenorilor din academiile de fotbal
Federația Română de Fotbal a organizat evenimentul Youth Coaching Summit, care a reunit, în...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoBilete la Derby-ul Clujului/ Vezi comunicatul clubului organizator
Derby Clujului – CFR vs „U” – se va disputa sâmbătă, 25 aprilie, de...
By Ultras24
Cele mai citite
Liga 3 - Rezultatele etapei 3 play-off/out/ O nouă victorie la scor mic obținută de Poli Timișoaraaprilie 17, 2026Codin Samoila


