Liga de Tineret și-a stabilit deja prima semifinalistă a sezonului, iar în Cupa de Tineret se cunosc cele patru formații care se vor întâlni în semifinalele competiției.
Liga de Tineret – Seria Vest – Derby pentru locul 2!
Universitatea Cluj și Politehnica Timișoara se întâlnesc în această etapă, meci important pentru locul 2 în clasamentul play-off-ului Seriei de Vest. Clujenii ocupă locul 2 în acest moment, cu 34 de puncte, având un avans de 2 puncte față de Politehnica.

Foto: Leczki Józsi
Cu o victorie, Universitatea ar crește avansul la 5 puncte, cu trei runde înainte de final. În același timp, daca Politehnica se va impune, ar trece deasupra clujenilor în clasament, cu un punct avans.
În urma meciului dintre cele două poate profita liderul seriei, Universitatea Craiova, care are în acest moment un avans de 10 puncte față de locul 3, ocupat de Politehnica Timișoara. Campioana din sezonul precedent al Ligii de Tineret poate obține calificarea în semifinale dacă se va impune în meciul cu AFK Csikszereda. Un rezultat de egalitate și chiar o înfrângere ar putea facilita accesul craiovenilor în careul de ași, dar totul depinde de rezultatul partidei dintre Universitatea Cluj și Politehnica Timișoara.
FCSB poate obține calificarea în semifinale după meciul cu Farul
Farul este prima echipă calificată în semifinale! O victorie în partida de pe teren propriu cu Farul o trimite pe FCSB în semifinale pentru al doilea sezon consecutiv. Distanța față de locul 3, ocupat de CSA Steaua, este de 9 puncte, cu patru meciuri rămase.

În caz de egalitate, numărul mai mare de puncte obținut în meciurile directe în această fază a competiției va fi principalul criteriu de departajare, FCSB fiind în avantaj la acest capitol, 1-0 și 5-1 fiind victoriile înregistrate în meciurile directe din play-off.
CSA Steaua o va întâlni în această rundă, în deplasare, pe Rapid, locul 4 în clasamentul play-off-ului Seriei de Est.
Programul etapei a 7-a
Miercuri, 13 martie, ora 12:00
PLAY-OFF
Seria de Est
- ACS Sport Team – Concordia Chiajna
- FC Rapid 1923 – CSA Steaua
- FCSB – Farul Constanța
Seria de Vest
- Kids Tâmpa Brașov – Ripensia Timișoara
- Universitatea Cluj – Politehnica Timișoara
- AFK Csikszereda – Universitatea Craiova
PLAY-OUT
Seria de Est
- Campionii FC Argeș – LPS Buzău
- FC Voluntari – Politehnica Iași
- SC Dinamo 1948 – ACS Petrolul 52
Seria de Vest
- UTA Arad – Sepsi OSK
- LPS Banatul Timișoara – CFR Cluj
- LPS Bihorul Oradea – Viitorul Cluj
Careul de ași al Cupei de Tineret este complet
În acest weekend au avut loc partidele din semifinalele grupelor Cupei de Tineret, fiind stabilit astfel careul de ași al competiției în acest sezon. Farul Constanța, FCSB, Politehnica Timișoara și Universitatea Cluj vor lupta pentru un loc în finala Cupei de Tineret.
Rezultatele din semifinalele grupelor
- Farul Constanța – Campionii FC Argeș 7-1
- FCSB – Politehnica Iași 5-0
- CFR Cluj – Politehnica Timișoara 1-2
- Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 2-2 (5-6 d.p.)
În următoarea etapă, cea a semifinalelor Cupei de Tineret, participă echipele calificate în urma jocurilor din semifinalele grupelor, iar împerecherea se va face în urma tragerii la sorți, fără a se mai ține cont de criteriului geografic, urmând ca echipa gazdă să fie echipa cu punctajul cel mai mare obținut în urma Clasificării Academiilor.
Sursa// FRF
De citit și:
Liga 3// Programul Rundei a 17-a, penultima din sezonul regulat. Clasamentele celor 10 Serii!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 6 ore agoNews Alert// Gigi Becali a pierdut „procesul” cu Risto Radunovic/ Noi amenzi primite de Dinamo și Petrolul/ Ce hotărâri a mai luat Comisia de Disciplină
Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită miercuri, 3...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoOficial// Farul s-a despărțit de doi atacanți!/ Reunirea lotului este programată în 14 iunie
În ultimele 24 de ore, Farul Constanța a anunțat despărțirea de atacanții Gabi Iancu...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoOficial// Corvinul, cea mai grăbită echipă din SuperLigă/ 23 de jucători prezenți la primul antrenament/ Corviniștii se vor pregăti și în Slovenia
Corvinul Hunedoara, campioana Ligii 2 Casa priurilor – sezon 2025/2026 și nou-promvată în SuperLiga...
-
Din Voleu
/ 12 ore agoOficial// Primăria Galați dorește preluarea stadionului în contul datoriilor combinatului siderurgic Liberty
Primăria Galați intenționează să preia stadionul Oţelul. Preţul de pornire este de 3,5 milioane...
By Ultras24



