În cursul zilei de azi, 9 iunie, U Cluj – vicecampioana SuperLigii, ediția 2025/2026 – a anunțat încheierea unui parteneriat strategic cu o altă platformă de pariuri online și cazinou licențiată în România.
- Vezi aici! Parteneriatul dintre U Cluj și Superbet a ajuns la final, după 6 ani de conviețuire. Primul contract a fost semnat în 2020, prelungit în alți termeni în 2023.
„Începând cu sezonul competițional 2026-2027 al Superligii, MrBit va ocupa poziția de sponsor principal al clubului.
<< Suntem încântați să devenim sponsorul principal al FC Universitatea Cluj, un club cu o identitate puternică, o tradiție remarcabilă și o comunitate extraordinară în jurul său. Credem că performanța se construiește prin viziune, consecvență și pasiune, iar aceste valori se regăsesc atât în sport, cât și în filosofia brandului nostru. Ne dorim ca acest parteneriat să contribuie la dezvoltarea unui proiect de succes pe termen lung și să ofere experiențe memorabile suporterilor Universității Cluj>>, au declarat reprezentanții MrBit.
Începând cu noul sezon, logo-ul MrBit va fi prezent pe echipamentul oficial de joc al echipei. Totodată, parteneriatul va include o serie de activări dedicate suporterilor și inițiative speciale dezvoltate alături de comunitatea suporterilor.

Noul sezon marchează și lansarea unui echipament special, conceput pentru a reflecta atât moștenirea de peste un secol a clubului, cât și spiritul modern și ambițios al noii generații „U”.
Tricoul oficial pentru sezonul 2026-2027 va fi prezentat la începutul lunii iulie, în cadrul unui eveniment special organizat împreună cu MrBit.”, se menționează în comunicatul „Șepcilor roșii”.
Potrivit informațiilor ultras24.ro, contractul dintre U Cluj și Mr. Bit a fost semnat pentru suma de 1,5 milioane de euro, sumă care ar putea fi majorată în funcție de performanțele echipei în acest sezon competițional!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 13 minute agoOficial// UTA Arad – sponsor nou pentru sezonul 2026/2027/ Andrei Dorobanțu va juca pe „Francisc Neuman”
Înaintea reunirii lotului, UTA Arad a anunțat încheierea unui parteneriat cu MrBit, platforma de pariuri...
By Ultras24 -
Cupa Mondială 2026
/ 2 ore agoC.M. 2026 – 19 goluri marcate în meciurile disputate duminică/luni – Vezi rezultatele și programul meciurilor de luni/marți!
Ziua a 4-a de la Campionatul Mondial a programat patru partide, în grupele E...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoOficial// Rapid a oficializat primul transfer al verii
Rapid a oficializat transferul mijlocașului Vladan Bubanja (27 de ani), sosit în Giulești sub...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoStrâns cu ușa de datorii, patronul CFR Cluj l-a vândut pe Matei Ilie în Turcia
Fundașul central Matei Ilie a plecat în Turcia pentru efectuarea vizitelor medicale și dacă...
By Silviu Coman
Cele mai citite
Statistică FRF - Topul pe regiuni al celor mai bine evaluate academii de copii și juniori din Româniaiunie 10, 2026Ultras24
Oficial// U Cluj - sponsor principal nou!/ Contractul cu Superbet a ajuns la finaliunie 9, 2026Codin Samoila

