Pe Cluj Arena, în etapa a 20-a a SuperLigii, Petrolul a pierdut în fața „U” Cluj, scor 1-4, după o primă repriză echilibrată, scor 0-0, însă modestă din partea ambelor echipe.
În partea a doua meciului, gazdele s-au dezlănțuit și au marcat de patru ori, prin Blănuță (2), Thiam și Masoero. Golul de onoare al „lupilor galbeni” a fost înscris de Paul Papp, în minutul 74, care avea să fie eliminat în al treilea minut al prelungirilor, pentru al doilea cartonaș galben, parcă înadins cerut!
La finalul partidei, Sanjin Alagic – antrenorul deținător de licență PRO – a declarat că echipa sa a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri ale sezonului.

foto arhivă – ultras24.ro/ M. Rădulescu
„Sunt supărat după această înfrângere! Felicitări celor de la U Cluj, pentru victoria obținută. Am făcut foarte multe greșeli, în opinia mea am primit foarte ușor golurile și a fost foarte dificil ca să revenim în joc.

Foto – MRH – ultras24.ro
S-a întâmplat ceva care nu e caracteristic echipei noastre. Trebuie să analizăm împreună cu jucătorii ceea ce s-a întâmplat astăzi. Trebuie să ne gândim la următorul meci, pentru că seara aceasta este una tristă, trebuie să mergem înainte.
Cu Dinamo și Slobozia trebuie să dăm ce avem mai mult pentru a câștiga. Chiar dacă este o seară tristă trebuie să revenim mai puternici în următoarele meciuri.

Foto – MRH – ultras24.ro
Muncim din greu pentru a ne califica în play-off, în această seară am jucat cel mai slab meci al sezonului. Le-am lăsat foarte multe spații pentru o echipă ca U Cluj. Trebuie să vorbim despre asta și să fim mai buni în următoarele meciuri”, a spus Sanjin Alagic, la flash-interviul de la finalul partidei.
Vladislav Blănuță i-a dat cu „tifla” lui Gigi Becali: „Am refuzat din motive personale. Secret!”
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Rugby
/ 6 ore agoRomânia învinge Samoa, 38 la 37, la ultima fază a meciului și obține prima victorie în ediția inaugurală Nations Cup
Echipa națională de rugby a României a obținut primul succes din ediția inaugurală a...
By Silviu Coman -
Cupa României 2026/2027
/ 18 ore agoCupa României Betano – Rezultatele celor 7 finale regionale – Câștigătoarele s-au calificat în primul tur al competiției
Sâmbătă, 18 iulie, s-au disputat cele șapte finale regionale, câștigătoarele calificându-se în primul tur...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 19 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ CSU Craiova vs. UTA 4-0/ Scor exagerat, dar victoria e victorie!/ Rezumat Video/ Finalul le-a fost fatal arădenilor
Universitatea Craiova a surclasat-o pe UTA Arad, scor 4-0, în prima etapă a noului...
-
Fotbal Intern
/ 23 de ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ Oțelul Galați vs. CFR Cluj 2-1/ Gălățenii obțin victoria în ultimele minute/ Rezumat Video/ „Feroviarii” – niciun transfer înregistrat!
Oțelul Galați a învins CFR Cluj, scor 2-1, în prima rundă a noului sezon...
By Bogdan Badiu



