„U” Cluj a învins-o pe Petrolul Ploiești, scor 4-1, într-o partidă din cadrul rundei a 20-a a SuperLigii româniei. În ultimele două partide de campionat, studenții clujenii și-au recăpătat pofta de gol și cu cele 6 puncte adunate rezistă eroic pe prima treaptă a clasamentului.
Ioan Ovidiu Sabău a vorbit la finalul partidei despre tentativele lui Gigi Becali de a destrăma atacul echipei sale. Tehnicianul Universității Cluj a spus că nu se pune problema plecării lui Thiam. Mai mult, în mercato-ul de iarnă se intenționează perfectarea a doua-trei transferuri. Sabău a și nominalizat posturile deficitare!
„Nu pot decât să fiu mândru de acești jucători. Vreau să-i felicit și să le mulțumesc fanilor, care au un super caracter.
Veneam după niște rezultate nu prea bune, dar am reușit să ne refacem moralul, să câștigăm cu CFR, iar azi o victorie foarte importantă.
Foarte multă lume a început să se îndoiască de ce înseamnă U Cluj, dar nu am fost în criză de joc. Am dominat jocul chiar dacă am pierdut. Azi am câștigat pe merit și sunt mândru de absolut toți jucătorii pe care îi antrenez.

Secretul lui Blănuță? E un atacant de careu, îl ajută foarte mult echipa. Sunt jucători care știu să-l joace, să-i dea pasă acolo unde este el. Mă bucur foarte mult și pentru Thiam, care avea nevoie să înscrie. El și-a pierdut un pic încrederea pentru că nu a înscris.
Vladislav Blănuță i-a dat cu „tifla” lui Gigi Becali: „Am refuzat din motive personale. Secret!”
Mă bucur pentru el și cum a înscris… cu personalitate și curaj, e clar că e un jucător cu personalitate și îi va da încredere acest gol.

Mai vrem 2-3 transferuri în iarnă, acolo unde avem nevoie. Noi nu avem jucători care să joace în zonele laterale și am fost forțați să jucăm în 4-3-1-2, dar avem jucători harnici, disciplinați.
Da, avem emoții cu calificarea în play-off. Trebuie să avem până când vom fi matematic în play-off. Diferența e foarte, foarte mică. Suntem pe primul loc de atât timp, deci înseamnă că suntem echipa cea mai bună. Trebuie să rămânem concentrați, iar la Sfântu Gheorghe să încheiem acest an bine, cu capul sus.

Deocamdată nu putem vorbi de un transfer al lui Thiam. Noi suntem echipa de pe primul loc. Noi vrem să mai aducem jucători, nu să lăsăm să plece. Dar dacă conducerea va hotărî și va fi o ofertă… dar nu discut eu despre ce se va întâmpla. Nu e problema mea.
Nu știu cât are Thiam contract. Până în vară are 100%. Nu știu dacă are și după, nu e problema mea.„, a declarat Sabău, la flash-interviul de la finalul meciului cu Petrolul, scor 4-1.
Cupa României 2026/2027
Cupa României – Faza grupelor – Rezultate Live/ Echipele oaspete s-au impus în primele 3 partide
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa României 2026/2027
/ 2 ore agoCupa României – Faza grupelor – Rezultate Live/ Echipele oaspete s-au impus în primele 3 partide
A început Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026-2027. Primul din cele cinci meciuri...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești), desemnat antrenorul echipei ideale a rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei 8
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Portughezul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoDinamo anunță transferul lui Dean Zandbergen!/ Achiziții pe „țeavă” la UTA, Rapid și FCSB!/ Perioada de mercato se închide în 8 septembrie!
La finalul partidei din Giulești, dintre Rapid și CSU Craiova, scor 1-1, din runda...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoOficial// CFR Cluj l-a vândut pe Aly Abeid!/ Meriton Korenica, pe picior de plecare!
Fundașul Aly Abeid (28 de ani) a părăsit SuperLiga României. CFR Cluj și JS...
By Ultras24




