Connect with us

Fotbal Intern

A decedat Gabriel Mureșan

Gabi Mureșan, fostul mijlocaș al CFR Cluj, ASA Tg. Mureș, Gloria Bistrița și Gaz Metan Mediaș, a încetat din viață la vârsta de 44 de ani. 

Mureșan s-a înecat într-un lac situat la ieșirea din localitatea Șaeș spre Apold. Seara trecută, pompierii au fost solicitați pentru căutarea lui, iar ceva mai târziu echipajele de intervenție au reușit să-l extragă din apă, informează publicația punctul.ro.

Medicii au început de îndată manevrele de resuscitare, Mureșan a fost ulterior transportat la UPU Târgu Mureș, dar nu a putut fi salvat.

Din 2020, Gabriel Mureșan era primarul localitățiii Apoldu. De altfel, instituția pe care o conducea a anunțat vestea tragică.

Comunicate FRF și CFR Cluj

„Federația Română de Fotbal a aflat cu mare tristețe de dispariția lui Gabriel Mureșan, la vârsta de 44 de ani, fost internațional român și dublu campion național cu CFR Cluj. Născut pe 13 februarie 1982 la Sighișoara, Mureșan a evoluat în 9 meciuri pentru echipa națională.

La CFR Cluj, el a jucat timp de 6 sezoane, în perioada 2007-2013, timp în care a adunat 135 de meciuri, câștigând de trei ori Cupa României (2008, 2009 și 2010) și de trei ori campionatul (2008, 2010 și 2012). De asemenea, a mai evoluat la Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, Tom Tomsk și ASA Târgu Mureș.

Federația Română de Fotbal transmite cele mai sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut pe Gabriel Mureșan. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis Federația Română de Fotbal.

„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru pierderea tragică a fostului nostru mare jucător, Gabi Mureșan, care a plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 44 de ani.

Gabi Mureșan a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu timp de șase sezoane, contribuind la una dintre cele mai frumoase perioade din istoria clubului, reușind să câștige 3 titluri de Campion, 3 Cupe și 2 Supercupe ale României alături de echipa noastră.

Pe lângă aceste performanțe, a luptat pentru victorii care vor rămâne mereu în sufletul familiei CFRiste, împotriva unor adversari precum Manchester United, AS Roma și Braga. După încheierea carierei de fotbalist, acesta a devenit primarul comunei Apold, funcție pe care o ocupa din 2020, fiind un om foarte apreciat în comunitate.

Ne vei lipsi, Gabi! Ne lipsești deja și încă nu conștientizăm că nu mai ești printre noi! Iți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru și pentru fiecare CFRist în parte! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și iubit!”, a transmis CFR Cluj, pe pagina de Facebook.

Advertisement Mercato Vara 2026

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Fotbal Intern