Universitatea Cluj s-a decis – la 10 zile de la semnarea contractului – să-l prezinte pe Ovidiu Popescu.
Mijlocașul defensiv a semnat un contract valabil până la finele sezonului 2025/2026.

Originar din Reșița, Ovidiu Popescu și-a început cariera de senior la UTA Arad, însă primele partide la nivelul primei ligi le-a bifat la ACS Poli Timișoara în sezonul 2015/2016. În sezonul următor a ajuns la FCSB acolo unde în opt ani a evoluat în 200 de meciuri de Superliga.
De citit și:
În cei opt ani petrecuți la FCSB, Ovidiu Popescu a evoluat în toate cele trei cupe europene, având în total 32 de prezențe în calificări și în faza grupelor. În sezonul 2017/2018 a ajuns alături de FCSB până în 16-imile Europa League, jucând în cinci dintre cele șase meciuri din faza grupelor.
Trei trofee în palmares
Primul trofeu din cariera lui Ovidiu Popescu a venit la 21 de ani, când a promovat alături de ACS Poli Timișoara de pe prima poziție din liga secundă. A urmat Cupa României câștigată alături de FCSB în sezonul 2019/2020.
În acest sezon, Popescu a cucerit pentru prima dată în carieră titlul de campion alături de formația din Capitală. Pe parcursul acestei stagiuni din Superliga a evoluat în 30 de partide de campionat, marcând un gol și oferind o pasă decisivă.
Prezențe în tricoul naționalei
Noul nostru jucător are două prezențe în tricoul naționalei României. Acesta a evoluat în campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2022 în partidele cu Macedonia de Nord și Germania, în ambele fiind integralist.
CV Ovidiu Popescu
- Nume: Ovidiu Popescu
- Data nașterii: 27 februarie 1994
- Poziție: mijlocaș defensiv
- Înălțime: 1,81 m
- Cifre în Superliga: 225 M – 6 G – 14 A
- Trofee: Câștigător al ligii secunde (2014/2015 cu ACS Poli Timișoara) Cupa României (2019/2020 cu FCSB, Campion al României (2023/2024 cu FCSB).
- Două prezențe pentru naționala României
- 32 de meciuri în cupele europene
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa Mondială 2026
/ 34 de minute agoC.M. 2026 – Toate meciurile ultimei etape se văd TV – Partidele din fiecare grupă încep la aceeași oră – Programul rundei 3
De miercuri, 24 iunie, și până duminică, 28 iunie, se dispută partidele etapei a...
By Ultras24 -
Rugby
/ o oră agoWorld Rugby Nations – România va înfrunta Chile, Uruguay și Samoa – 36 jucatori selecționati de David Gerard
Naționala de rugby a României a început luni, 22 iunie, pregătirea pentru World Rugby...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoNews Liga 2// Poli Timișoara și-a prezentat fotbaliștii aduși în această vară/ Stephan Drăghici nu a avut permisiunea de a participa la conferința de presă
Politehnica Timișoara a prezentat ieri, 23 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, jucătorii...
By Ultras24 -
Cupa Mondială 2026
/ 4 ore agoC.M. 2026 – Echipele calificate în șaisprezecimi după runda a doua – Opt formații sunt deja eliminate/ De azi, 24 iunie, încep meciurile etapei 3
Runda a doua din faza grupelor la Cupa Mondială 2026 s-a încheiat în această...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila


