Iain Brunskill (foto) va face parte din stafful lui Neil Lennon, urmând să fie antrenorul secund al Rapidului, a anunțat clubul giuleștean.
În vârstă de 47 de ani, antrenorul englez deține Licența UEFA Pro și are o vastă experiență ca manager, începându-și cariera la Liverpool FC, unde a condus formația U18 timp de 10 ani, între 1998 și 2008, când a preluat echipa secundă a lui Blackburn Rovers (2008 – 2010).
După doi ani, Brunskill a devenit „secundul” formației de seniori a lui Blackburn, în Premier League și Championship, iar în 2013 a fost antrenor principal, pentru un sezon, la Floriana FC, în Malta.

foto – Iain Brunskill – FCRapid.ro
Între iunie 2013 și noiembrie 2014, a făcut parte din cadrul Federației Engleze, unde a activat printre altele ca antrenor al naționalei U18.
Apoi, a condus academia lui Bolton Wanderers (2014-2016), după care a preluat naționalele U20 și U23 ale Iordaniei (2016-2018).
În CV -ul lui Brunskill apare și fotbalul din Asia. Timp de șase luni, tehnicianul englez a fost consultant la Shanghai SIPG, iar apoi s-a reîntors în Europa, la academia lui Molde, în Norvegia (2019-2020).
Ian Brunskill a reluat colaborarea cu fotbalul chinez și din 2020 a fost antrenorul echipelor U18 și U20 ale Chinei, pe care le-a pregătit pentru Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.
În iunie 2023, a revenit la Blackpool, unde a fost „secundul” lui Neil Critchley.
De citit și:
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Programul partidelor din cadrul grupelor fazei regionale
Fotbal Intern
Reguli noi în SuperLiga, impuse de FIFA!
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Programul partidelor din cadrul grupelor fazei regionale
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Rugby
/ 8 ore agoNews Rugby// România, învinsă de Chile în primul meci jucat la Nations Cup
Naționala de rugby a României a pierdut primul meci din World Rugby Nations Cup,...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoMeciuri amicale – 4-5 iulie// Rezultatele a 13 partide de verificare
Sâmbătă, 4 iulie, o parte dintre echipele aflate în pregătiri au susținut meciuri de...
-
Fotbal Intern
/ 2 zile agoOficial// CFR Cluj a transferat un mijlocaș uruguayan!/ Achiziția cu numărul 7!
În dimineața zilei de sâmbătă, 4 iulie, CFR Cluj – participantă în preliminariile UEFA...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 3 zile agoCupa României Betano – Programul partidelor din cadrul grupelor fazei regionale
Cupei României Betano – ediția 2026/2027 – va debuta săptămâna viitoare cu partidele din...
By Ultras24



