Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită astăzi, miercuri 6 martie, a decis sancționarea „delegatului Pintilii Doru Mihai (FCSB) cu suspendare pentru o lună și penalitate sportivă de 320 lei„.
Vă reamintim, la partida FC Voluntari vs FCSB, scor 1-2, arbitrul Sebastian Colțescu l-a eliminat de pe Mihai Pintili (n.red. faza s-a petrecut în prima repriză), iar în repriza a doua, spre finalul jocului, a insistat ca acesta să părăsească terenul, unde acesta se întorsese, în spatele porții lui Târnovanu.

foto// Eurosport.ro
Comisia de Disciplină (1):
„FC Voluntari vs. FC FCSB – Eliminare Pintilii Doru Mihai (oaspeți) – Rectificare Hotărâre – În conformitate cu prevederile art. 122 din RD, dispune rectificarea Hotărârii nr.109/CDE/2024 din 01.03.2024 astfel:
În temeiul art. 53.1 din RD, se sancționează delegatul Pintilii Doru Mihai cu suspendare pentru o lună și penalitate sportivă de 320 lei.„
Clubul CFR 1907 Cluj a primit un avertisment și a fost penalizată financiar pentru incidentele cauzate de suporteri la meciul cu Dinamo București.
Comisia de Disciplină (2):
„FC CFR 1907 Cluj vs. SC Dinamo 1948 SA – Incidente – În temeiul art. 83.7 din RD, cu aplicarea art.12, 14 Bis și art.15 din RD, se sancționează clubul FC CFR 1907 Cluj cu Avertisment și penalitate sportivă de 5.000 lei.”
Dosarul/speța „Claudiu Keșeru vs AFC UTA Arad” a primit un nou termen. Clubul arădean nu a dat curs hotărării Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor, prin care era obligat să-i achite fostului jucător anumite drepturi financiare.
Comisia de Disciplină (3):
„Keșeru Claudiu Andrei vs. AFC UTA Arad – Neexecutare Hotărâre CNSL – Termen 13.03.2024.”

Owono Nchama Basilio Ndong (CSU Craiova) a fost eliminat în partida cu Petrolul Ploiești, scor 3-2 pentru formația olteană, iar Comisia de Disciplină a hotărât suspendarea acestuia pentru 3 etape și plata unei penalități sportive.
ACS Petrolul 52 vs. Universitatea Craiova – Eliminare Owono Nchama Basilio Ndong (oaspeți) – În temeiul art. 63.1.b, raportat la art. 63.2.4.a din RD, se sancționează jucătorul Owono Nchama Basilio Ndong cu suspendare pentru trei meciuri și penalitate sportivă de 5.000 lei.

foto// fanatik.ro
Ce HOTĂRÎRI s-au mai luat în ședința de astăzi, 6 martie, a Comisiei de Disciplină din cadrul FRF:
U Craiova 1948 CS vs. FCU 1948 Craiova FC și Marcel Puscaș – Plângere – Termen 13.03.2024.
FC Rapid 1923 vs. Dorinel Munteanu – Plângere – Termen 13.03.2024.
U Craiova 1948 CS vs. FCU 1948 Craiova și Mititelu Adrian Gigi – Plângere – Termen 13.03.2024.
Universitatea Craiova vs. FC Voluntari – Incidente – În temeiul art. 83.7 din RD, cu aplicarea art.12, 14 Bis și art.15 din RD, se sancționează clubul Universitatea Craiova cu Avertisment.
Șerban Sorin Dănuț vs. ACSM Politehnica Iași – Neexecutare Hotărâre CNSL – Închide procedura.
FC Voluntari vs. FC FCSB – Eliminare Pintilii Doru Mihai (oaspeți) – Rectificare Hotărâre – În conformitate cu prevederile art. 122 din RD, dispune rectificarea Hotărârii nr.109/CDE/2024 din 01.03.2024 astfel:
În temeiul art. 53.1 din RD, se sancționează delegatul Pintilii Doru Mihai cu suspendare pentru o lună și penalitate sportivă de 320 lei.
FC FCSB vs. ACS Petrolul 52 – Incidente – Termen 13.03.2024.
AFC UTA Arad vs. FCU 1948 Craiova – Incidente – Termen 13.03.2024.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga – Play-out// Live Text – Farul – FCSB 2-3/ Campioana a înscris de trei ori după pauză, în 8 minute!/ Rezumat Video/ Târnovanu a comis-o grav la golurile Farului!
La Ovidiu, pe arena Gheorghe Hagi, FCSB a învins Farul, scor 3-2, în etapa...
-
Din Voleu
/ 4 ore agoNews Alert// Nicoale Stanciu și Ovidiu Burcă, pe lista scurtă de achiziții a lui U Cluj!/ Jucătorii și-ar fi dat acordul să joace în „alb și negru”!
”U” Cluj s-ar fi înțeles deja cu Nicolae Stanciu și Ovidiu Burcă, pentru ca...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoSuperliga – Play-out// FC Botoșani – Metaloglobus 3-2/ Moldovenii atacă locul 7!/ Rezumat Video/ Metaloglobus – pusă la încercare de arbitri!
Meci cu 5 goluri și multe greșeli de arbitraj la partida FC Botoșani –...
By Bogdan Badiu -
Rugby
/ 7 ore agoLiga de Rugby Kaufland – Partide spectaculoase în etapa 4/ Dinamo și Rapid – patru victorii din tot atâtea meciuri
Etapa a patra a Ligii de Rugby Kaufland a programat două derby-uri, la Baia...
By Ultras24




