Dinamo București a învins-o pe Unirea Slobozia, scor 3-1, într-o partidă din runda a 24-a a SuperLigii. Meciul s-a jucat la Clinceni, pe terenul nou-promovatei, în fața a peste 2.000 de fani dinamoviști.
La finalul întâlnirii, tehnicianul Zeljko Kopic și Andrei Nicolescu au declarat la unison că în următoarele zile la Dinamo vor sosi doi-trei jucători.
În plus, administratorul special al clubului, le-a cerut suporterilor să renunțe la petarde, Dinamo fiind la un meci de o nouă sancțiune, care, automat, i-ar aduce suspendarea terenului.
Zeljko Kopic: „E un sentiment foarte plăcut. Echipa a jucat bine. În unele momente, trebuia să fim mai buni. Dar am arătat ambiție. Am controlat meciul în cea mai mare parte.
Sunt mulțumit de jocul echipei și meritam victoria. Mă bucur că am presat și am atacat, ca să dăm golul victoriei. Repet: am meritat această victorie.
Nu eu l-am titularizat pe Abdallah. Jucătorii își câștigă locul în primul 11. Așa a fost și cu Abdallah. A muncit din greu și a fost titularizat.

Zeljko Kopic – foto ultras24.ro – captură video
Mai avem nevoie de jucători. Pe toate pozițiile! Și vor mai veni. Sper că vom rezolva lucrurile în următoarele zile. Vrem să jucăm cel mai bun fotbal de care suntem capabili. Știm din vară că mai avem nevoie de jucători. Avem o situație bună în clasament, cu 41 de puncte. Repet: sper să am, în curând, niște jucători noi și bine pregătiți sub comanda mea.“
Andrei Nicolescu „Sper ca acest lucru să-l descătușeze și să redevină Abdallah de la începutul campionatului.
Sper, în primul rând, să ne atingem ținta necesară de puncte pentru play-off, după aceea pentru noi totul va fi un bonus, dar ne vom lupta pentru fiecare meci.
Încercăm să ajutăm lotul, să mai aducem doi-trei jucători, cred că suntem în zona în care finalizăm niște negocieri și atunci toată lumea va fi mult mai liniștită cumva. Se termină perioada de transferuri pe 11 februarie, dar noi încercăm săptămâna viitoare să finalizăm.

Foto – Dinamo București
Atmosferă foarte frumoasă. Îmi pare rău că ne-am făcut cumva viața grea, contrar cursului jocului, și a fost 1-1, însă am reușit să ne salvăm pe final.

Stop petarde. Fii suporter, nu fi petardă. Pentru un gest necugetat să sufere toți, nu se poate. Suferă toți. Și fanii care o să stea în fața televizorului și jucătorii care au nevoie de această susținere frumoasă a lor.”
De citit și alte șase (6) materiale:
SuperLiga// LPF a comunicat programul rundelor 24, 25 (intermediară) și 26!
Fotbal Intern
Oficial// A treia plecare de la Farul!
Echipe Nationale
Black Sea Tournament – România U16 vs. Turcia U16 0-0
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 57 de minute agoOficial// A treia plecare de la Farul!
Până la instalarea lui Ioan Ovidiu Sabău pe banca tehnică a Farului Constanța, oficialii...
-
Din Voleu
/ 2 ore agoOficial// Daniel Niculae a rupt relația cu FC Hermannstadt/ Conducerea clubului sibian anunță că echipa NU se va desființa!
Contractul de președinte a lui Daniel Niculae cu FC Hermannstadt este scadent în 15...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 2 ore agoNews Naționala României – 7 „valoroși” au fost trimiși de Gică Hagi în vacanță/ România vs Țara Galilor (sâmbătă, 6 iunie, 20.45)/ Meciul se vede pe Prima TV
Selecționerul Gheorghe Hagi a definitivat lista jucătorilor care vor face parte din lotul echipei...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 2 ore agoBreaking News// Zeljko Kopic s-a despărțit de Dinamo!/ Mesajul tehnicianului croat!
Dinamo București a anunțat despărțirea de Zeljko Kopic, deși tehnicianul croat mai avea contract...
By Ultras24



