Dinamo și Rapid s-au neutralizat perfect în ultimul meci al anului, scor 0-0. Ambele echipe au încheiat derby-ul cu câte un jucător eliminat.
În urma acestui rezultat, Dinamo a încheiat anul cu 36 de puncte și așteaptă deznodământul partidei Poli Iași vs. FCSB, pentru a vedea dacă își păstrează locul 2 deținut acum sau coboară pe a treia treaptă a podiumului.
De partea cealaltă, Rapidul lui Marius Șumudică, cu 29 de puncte adunate, ratează intrarea în play-off și va începe anul de pe locul 8, la două puncte de Petrolul.
La finalul meciului de pe Arena Națională, Zeljko Kopic a declarat ce transferuri se vor face la Dinamo în perioada de mercato.
”Evoluția noastră de astăzi a fost bună. Am arătat caracter, personalitate, am încercat tot timpul să împingem jocul, să mergem în față. În final, cred că am fost puțin mai aproape să câștigăm. Trebuie să ne mulțumim cu acest punct și să continuăm.
Eram aproape de teren, nu am văzut alte reacții. Am văzut jucătorul nostru care a căzut. Emoțiile sunt mari într-un derby. Nu cred că a fost ceva deosebit.

Nu fac predicții, am încredere în staff-ul meu, e greu să faci predicții acum. Am sperat să avem un sezon bun, evoluții bune, dar nu aș putea să fiu surprins de situația în care am ajuns. Deja ne gândim să câștigăm titlul?
Am ratat semnarea a doi trei jucători în vară, avem nevoie de 2-3 jucători pentru a îmbunătăți nivelul echipei. Căutăm și sperăm că vom avea câteva opțiuni. În orice linie, și în atac, și în apărare și la mijloc.
Îmi place să lucrez aici, la acest club. Dinamo e cel mai important lucru pentru mine acum.”, a spus Zeljko Kopic, la Digi Sport.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



