Atacantul Vladislav Blănuță (23 de ani) și-a încheiat stagiul la Universitatea Cluj ieri, 24 mai, odată cu partida din ultima rundă a play-off-ului SuperLigii. Pe Cluj Arena, „U” a remizat cu Rapid, scor 2-2, și a terminat sezonul pe locul 4, la un punct în spatele Universității Craiova, victorioasă în fața Dinamo, scor 2-1.
După meciul cu Rapid, Ioan Ovidiu Sabău – tehnicianul celor de la U Cluj – a declarat la conferința de presă că Vladislav Blănuță se va întoarce la echipa patronată de Adrian Mititelu și, cel mai probabil, va evolua din sezonul viitor la o altă echipă.
„Da, e închis subiectul, are potențial, poate crește. La ce campionat a făcut, în ultimul timp mai puțin, e și el bulversat – multe discuții -, e un jucător care și-a făcut treaba, îl apreciez foarte mult. Am lucrat foarte bine dacă el a făcut cel mai bun an.

Vladislav Blănuță/ Foto facebook – Paul Gheorgheci
E la început de carieră. Îl va ajuta foarte mult. Sper să înțeleagă ce am discutat cu el, mesajul pe care i l-am transmis permanent.
Ce trebuie să facă pentru a ajunge un jucător foarte important. Mai bun decât este! Depinde de el”, a afirmat Sabău.
Blănuță, cotat la 1,3 milioane de euro, a bifat 37 de prezențe în tricoul „U” Cluj, pentru care a marcat 12 goluri și a oferit 4 pase decisive.
Foto – facebook – Dan Bodea
„Șepcile roșii” vor evolua într-o cupă europeană după 53 de ani, performanță care nu a rămas fără răspuns din partea ultrașilor echipei. Înainte de startul meciului cu Rapid, din ultima rundă a SuperLigii, suporterii au prezentat la peluuză o scenografie cu chipurile și numele celor care au dus „U” în Conference League.
Reunirea lotului Universității Cluj a fost programată pentru data de 12 iunie.
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24




