Victor Angelescu, acționarul minoritar de la FC Rapid, a anunțat că negocierile cu antrenorul Daniel Pancu, încă sub contract cu CFR Cluj, s-au finalizat și că acesta urmează să preia banca tehnică a echipei giuleștene.
”Încă nu este semnat și contractat, că mai avem astăzi meci, dar suntem înțeleși. Ne-am înțeles și urmează să-și încheie și el socotelile cu CFR și să semneze contractul cu noi.
Deci 99% suntem înțeleși. În momentul în care în acest play-off exista posibilitatea ca antrenorul să nu-și îndeplinească ce îi cerusem prin contract, trebuia să avem un plan B.
La începutul play-off-ului am făcut planul legat de ce se întâmplă dacă ne calificăm în Europa. Din păcate am avut un play-off execrabil și a trebuit să schimbăm antrenorul”, a spus Victor Angelescu pentru Digi Sport.
Lotul Rapidului se va reuni în 15 iunie, iar la primul antrenament sub comanda lui Daniel pancu vor fi prezenți și jucătorii împrumutați în acest sezon la alte echipe din SuperLiga și Liga 2, precum Omar El Sawy, Rareș Pop Cristi Ignat, Luka Gojkovic și Alexandru Stan.
Luni, de la ora 20.30, în Giuklești, Rapid întâlnește CSU Craiova, în ultima rundă din play-off-ul sezonului 2025/2026.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoȘumudică, prea bun pentru „Bună seara, domnule Becali!”/ CFR Cluj a bătut-o pe FCSB/ Ce au avut de spus cei doi antrenori
FCSB pornea ca favorită în meciul cu CFR Cluj, cândva un derby, însă pe...
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoCraiova se impune fără emoții în fața Voluntariului/ Ce a declarat Felipe Coelho/ Adrian Cojocaru a dictat trei penalty-uri, unul ratat de Etim
Universitatea Craiova, campioana en-titre, a învins-o fără prea mare efort pe FC Voluntari, scor...
-
Din Voleu
/ 7 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapelor 7 și 8
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal au comunicat programul etapelor 7 și...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSepsi s-a abonat la remize, Farul pâlpâie intermitent/ Golurile s-au marcat în 3 minute
Sepsi și Farul au încheiat nedecis, scor 1-1, într-o partidă disputată în etapa cu...



