Federația Română de Fotbal a programat pentru mâine, luni 3 iunie, de la ora 12.00, ședința Comitetului Executiv, iar marți, 4 iunie, se va desfășura Adunarea Generală.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, va susține o conferință de presă, la finalul A.G., însă deciziile luate în cadrul Comitetului Executiv vor fi făcute publice sub formă de comunicate.

În ultima perioadă s-a vehiculat posibilitatea ca FRF să abroge obligativitatea utilizării unui jucător sub 21 de ani pe tot parcursul unui meci, aceasta urmând a deveni opțională, în schimbul unor recompense financiare achitate la finalul sezonului.
Însă, semnalele care vin dinspre Casa Fotbalului par să contrazică orice posibilitate ca regula U21 să fie modificata radical sau eliminată. Mai mult, președintele FRF dorește ca aceasta să rămână obligatorie încă doi ani.
Daniel Pancu, selecționerul României U21, a declarat că este total împotriva eliminării ”regulii U21”. În opinia sa, aceasta îi ajută pe fotbaliștii tineri autohtoni să joace cât mai mult în SuperLiga.
”Sunt total împotriva scoaterii ”regulii U21”. Nu sunt veșnic selecționer, nu e problema mea. Nu știu de la care echipă din România, în afară de Farul lui Gică Hagi, a mai fost promovat natural un jucător de 17 ani (n.r. Adrian Mazilu) fără ”regula U21”.

Înaintea regulii, găseai 3 jucători tineri promovați în 5 ani. A mai fost Markovic (n.r. Jovan Markovic, de la Universitatea Craiova).
Sunt beneficiarul acestei ”reguli U21”. Fără regulă, probabil că eram acum pe locul 5 (n.r. în grupa de la Campionatul European U21 din 2025 / în prezent, ”Tricolorii” sunt pe locul secund). Echipele U21, U21, sigur sunt mai bune acum cu această regulă”, a opinat Pancu, la emisiunea Digi Sport Special.
O decizie privind menținerea, modificarea sau eliminarea regulii se va lua mâine, în cadrul comitetului Executiv al FRF.
Gigi Becali (FCSB), Mihai Rotaru (Universitatea Craiova) și Neluțu Varga și Dan Petrescu (CFR), sunt cei mai aprigi contestatairi ai regulii U21. Aceștia doresc și eliminarea barajului pentru Conference League!
De citit și:
BREAKING// Regula U21 ar putea deveni benevolă, chiar din noul sezon!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



