Naționala României va susține mâine, 9 septembrie, cea de-a doua partidă din cadrul UEFA Nations League – Grupa 1, Seria C, în compania Lituaniei. Partida se va juca pe stadionul Steaua, de la ora 21.45.
În primul meci, selecționata României a zdrobit Kosovo, la Pristina, scor 3-0, în timp ce Lituania a pierdut, pe propriul teren, jocul cu Cipru, scor 0-1.
Acesta este și primul meci al lui Mircea Lucescu, în România, după revenirea pe banca naționalei!
Printr-un comunicat, Federația Română de Fotbal le-a lansat spectatorilor provocarea de a se îmbrăca doar în GALBEN!
„Acesta va fi primul meci pe teren propriu al României după participarea la turneul final și ne pregătim pentru o atmosferă așa cum am avut în Germania, în această vară.
Suporterii sunt invitați să vină îmbrăcați în galben pentru a susține echipa națională într-un stadion plin. Zidul Galben și Generația de Suflet vor cânta împreună imnul național, arătând încă o dată unitatea care a impresionat pe toată lumea la Campionatul European.
De asemenea, fanii care vor veni la meci vor avea ocazia să se distreze în Arena Fanilor, amplasată în afara stadionului. Aceasta se va deschide cu 3 ore înainte de fluierul de start și va include jocuri, concursuri și multe surprize pentru toți suporterii.

Hai în galben să susținem echipa și să recreăm împreună atmosfera de la Euro 2024!”, este comunicatul FRF.
Programul României în UEFA Nations League, ediția 2024-2025, Grupa 1 – Seria C:
- Luni, 9 septembrie 2024, 21:45: România – Lituania
- Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45: Cipru – România
- Marți, 15 octombrie 2024, 21:45: Lituania – România
- Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45: România – Kosovo
- Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: România – Cipru.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo si Lituania:
Portari: Florin Niță (Damac), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) și Ștefan Târnovanu (FCSB).
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Cristi Manea (Rapid), Andrei Burcă (Baniyas), Radu Drăgușin (Tottenham), Virgil Ghiță (Cracovia), Iulian Cristea (U Cluj), Nicușor Bancu (Universitea Craiova) și Alexandru Chipciu (U Cluj).
Mijlocași: Deian Sorescu (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Nicolae Stanciu (Damac), Răzvan Marin (Cagliari), Marius Marin (Pisa), Darius Olaru (FCSB), Andrei Artean (CFR Cluj), Ianis Hagi (Rangers), Valentin Mihăilă (Parma), Florinel Coman (Al-Gharafa) și Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova).
Atacanți: Denis Drăguș (Trabzonspor), George Pușcaș (Bodrum) și Denis Alibec (Farul Constanța).
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 3 ore agoOficial// Oțelul, Petrolul și UTA, noi termene de plată către foști jucători/ Câte etape de suspendare au primit Murgia și Selimovic
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită astăzi, 5 noiembrie, a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoA încetat din viață marele antrenor Emerich Ienei/ Moment de reculegere înaintea tuturor meciurilor din SuperLiga, Liga 2 și Liga 3
Emeric Ienei a încetat din viață la vârsta de 88 de ani. Născut pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperliga – Elias Charalabous (FCSB), tehnicianul ultimei etape!/ Vezi „11”-le ideal în sistemul 3-4-3
Liga Profesionistă de Fotbal l-a desemnat pe Elias Charalambous tehnicianul etapei a 15-a a...
By Ultras24



