Universitatea Cluj a dominat sezonul la nivel de junioare, adjudecându-și și titlul de campioană a Ligii de Junioare U17, la o săptămână după ce a cucerit și titlu la categoria U15!
Turneul final al Campionatului Național de Junioare U17 s-a desfășurat în perioada 5-8 iunie la Cluj-Napoca. În faza finală s-au calificat Universitatea Cluj, FC Rapid 1923 București, Farul Constanța, Politehnica Timișoara, CS Concordia Chiajna și FK Miercurea Ciuc.
După meciurile din prima zi a competiției, Politehnica TM și Universitatea Cluj au avansat în semifinale, în timp ce FK Csikszereda și Concordia Chiajna au părăsit competiția.
În lupta pentru locul 3 s-au întâlnit FC Rapid 1923 și Farul Constanța, după ce ambele au pierdut în semifinale împotriva formațiilor Universitatea Cluj, respectiv Politehnica Timișoara. FC Rapid 1923 s-a impus categoric în finala mică, scor 7-3, plecând de la Cluj cu medalia de bronz.
Astfel, finala s-a disputat între Universitatea Cluj și Politehnica Timișoara, formația gazdă a turneului impunându-se cu 1-0, prin golul marcat de Mara Ciortea.