Cu o zi îninatea partidei UTA vs Politehnica Iași, Mircea Rednic, tehnicianul echipei arădene, a susținut o conferință de presă. Printre subiectele abordate s-a numărat și transferul mijlocașului Răzvan Oaidă la Universitatea Cluj, care, în prealabil, i-ar fi promis lui Rednic și Meszar că va semna cu UTA.
”Oaidă m-a sunat, dar l-am întrebat: `Pe Meszar l-ai sunat?`. Am înțeles că e copilul lui, a fost format la Atletico Arad. Nu știu dacă e o pierdere, poate așa, ca imagine. Totuși, venea un jucător cu experiență, eu asta caut, că în echipă nu avem adevărați lideri care în momentele dificile să intervină.
Toți sunt interesați de bani, vedeți ce-am pățit și noi sezonul trecut. Nici nu au stat de vorbă cu noi unii dintre jucători, au zis clar că vor atâta și au plecat.

Iar noi în competiție cu alte echipe nu putem face față din punct de vedere financiar. Au alte bugete, alți sponsori. Acolo au cel mai mic sponsor, și vă spun din sursă sigură, de vreo 80.000 de euro.
Și noi am luat de la ultimul sponsor vreo 15.000 de euro, dar asta e situația. Știam că o să ne fie greu, dar mai ales pe jucătorii români nu te poți baza. Pentru că nu mai există respect, nu mai există recunoștință, toată lumea numai pentru bani, bani, bani”, a spus Mircea Rednic.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoSuperLiga – Etapa 3// FCSB – Farul 2-2/ Cu punctul câștigat pe Arcul de Triumf, FCSB urcă pe primul loc în clasament
FCSB și Farul Constanța au tras cortina peste etapa a 3-a a SuperLigii, scor...
-
Fotbal Intern
/ 14 ore agoSuperLiga – Etapa 3// „U” Cluj – FC Botoșani 2-1/ Jovo Lukic va fi vândut pe aproximativ 5 milioane de euro!/ Rezumat Video/ „Șepcile roșii” au urcat pe locul 4, Botoșani fără victorie!
„U” Cluj a câștigat duelul cu FC Botoșani, scor 2-1, într-un meci disputat la...
-
Cupa României 2026/2027
/ 17 ore agoCupa României Betano 2026/2027 – Programul celor 25 de partide din turul 2
Miercuri, 5 august 2026, de la ora 17:30, sunt programate cele 25 de partide...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 17 ore agoSUPERLIGA – Modificări în programul etapei a 4-a – Derby-ul Clujului se va juca în 8 octombrie
Ca urmare a amânării partidei CFR 1907 Cluj – Universitatea Cluj pentru data de...
By Ultras24




