Valentin Gheorghe este noul jucător al FC Universitatea Cluj. Clubul clujean a ajuns la un acord cu fotbalistul cu peste 130 de prezențe în Superligă, fost component al Naționalei României la Jocurile Olimpice.

Noul mijlocaș al ”Șepcilor roșii” a debutat la nivelul primei ligi în sezonul 2016/2017, la Astra Giurgiu, formație care în acea campanie a jucat și în Europa League. Perioada petrecută la fosta campioană a României i-a adus 123 de meciuri cu 28 de goluri și 9 pase decisive, cele mai eficiente stagiuni avându-le în 2019/2020 și 2020/2021. Atunci, a marcat de 10, respectiv 6 ori în prima ligă și a oferit de fiecare dată câte două assist-uri. În sezonul 2019/2020, Valentin Gheorghe a fost al șaselea marcator din campionatul intern.
Perioada bună de la „astrali” i-a adus transferul la FCSB în toamna lui 2021. Pentru formația din capitală a marcat de 6 ori în campionat și o dată în Cupa României.
Între cele două perioade de la FCSB, Vali Gheorghe a fost împrumutat în prima ligă din Turcia, la Umraniyespor, unde a evoluat în 26 de meciuri pe parcursul sezonului 2022/2023. A reușit să marcheze de două ori, oferind și o pasă de gol.
Valentin Gheorghe a jucat pentru Naționalele U21 și U23, dar a fost prezent și la Jocurile Olimpice de la Tokyo în 2021. Acolo, Vali Gheorghe a evoluat în toate partidele din faza grupelor.

CV Valentin Gheorghe
- Nume: Valentin Gheorghe
- Data nașterii: 14 februarie 1997
- Poziție: Extremă stânga/dreapta
- Înălțime: 1,75 m
- Cifre în Superliga: 134 M – 26 G – 9 A
- Cifre în campionatul Turciei: 26 M – 2 G – 1 A
- Echipe pentru care a evoluat până în prezent: Astra II Giurgiu, CS Afumați, Astra Giurgiu, FCSB (în două rânduri), Umraniyespor
- Primul gol în Supeligă l-a marcat în 2018, în a treia stagiune la acest nivel
- Membru al Naționalei olimpice la Tokyo 2021
LIGA a II-a
Breaking News/ Ovidiu Popescu s-a întors acasă!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 26 de minute agoNews Liga 2// CSC Dumbrăvița – amicale cu UTA, Poli Timișoara și CSC Șelimbăr
Fotbaliștii echipei bănățene CSC Dumbrăvița vor începe pregătirile în 22 iunie, iar după doar...
By Silviu Coman -
Echipe Nationale
/ 49 de minute agoBlack Sea Tournament – România U16 a învins Georgia U16, în ultimul meci din cadrul competiției
Reprezentativa U16 a României a încheiat cu o victorie „Black Sea Tournament”, competiție găzduită...
By Ultras24 -
LIGA a II-a
/ 16 ore agoBreaking News/ Ovidiu Popescu s-a întors acasă!
Mijlocaşul central defensiv Ovidiu Popescu (32 ani) s-a despărțit de UTA Arad și a...
-
Din Voleu
/ 16 ore agoNews Alert// CFR are antrenor principal!/ Nu e Edi, Gyusi sau Șumi!
Conducerea CFR Cluj și-a ales noul antrenor principal, după ce tratativele pentru readucerea lui...
By Ultras24



