
Unirea Slobozia și Politehnica Iași au remizat, scor 1-1, în prima partidă a rundei a 6-a din play-out-ul SuperLigii, ediția 2024-2025.
Ialomițenii au deschis scorul în prelungirile primei reprize, prin fundașul stânga Șerbănică, după o lovitură de la colțul terenului.
Din minutul 57, Slobozia a jucat în inferioritate numerică. Mijlocașul central Coadă l-a faultat dur pe Nardini și arbitrul Adrian Cojocaru, cu ajutorul VAR, l-a eliminat pe jucătorul ialomițean.
Poli Iași a restabilit egalitatea prin nou-intratul Marchioni, care a înscris cu o stranie lovitură de cap. Moldovenii ar fi putut trece în avantaj, dar Boben și Camara nu au reușit să profite de ocaziile avute.
Finalul a fost dramatic! Sekou Camara, ex-Unirea Slobozia, i-a pasat decisiv lui Amaral și acesta a trimis cu latul în poarta gazdelor. Camara a sărbătorit golul cățărat pe gardul care îi separa pe suporterii moldovenilor de teren, gest ce i-a adus al doilea cartonaș galben, urmat imediat de cel „roșu”, pentru comportament nesportiv din partea arbitrului Cojocaru.
Faza a fost revizzuită de VAR, iar golul Politehnicii a fost anulat, Tailson autorul pasei către Camara aflându-se în poziție de offsaid. Conform regulamentului, eliminarea lui Camara a rămas „bătută-n cuie”!
Partida s-a încheiat cu faza formidabilă creată de Tailson, din prelungirile prelungirilor, când, după o suită de trei diblinguri verticale, a ratat singur cu poartarul Krell, pe care, inițial îl driblase!
Unirea Slobozia a acumulat 20 de puncte și continuă să rămână pe locul 15 în clasamentul general, în timp ce echipa lui Vasile Miriuță, cu cele 27 de puncte adunate, a urcat, temporar, pe poziția a 9-a, la egalitate cu Petrolulși FC Hermannstadt.
UNIREA SLOBOZIA vs POLI IAȘI 1-1 (1-0)
Au marcat: Șerbănică (45+1) – Marchioni (67)
Eliminări: Coadă (57 – cartonaș roșu direct) – S. Camara (90+1 – cumul de cartonașe galbene)
UNIREA SLOBOZIA: Krell – Medina 5 (75, Blazek), Dinu, Pospielov, Șerbănică – Coadă – Afalna 5 (75, Yusov), Perianu, Akhmatov, Vlăsceanu 5 (57, M. Lupu 5) – Vojtus 4,5 (19, Arabuli 5)
Rezerve: Rusu, Ibrian, Blazek, Toma, Aganovic, Lemnaru, Lupu, Ilie, Yusov, Purece, Arabuli, Bărbuț
Antrenor: Adi Mihalcea
POLI IAȘI: Fernandez 6 – Soares 5,5, Umar 5,5 (60, Adăscăliței 5), Boben 5,5, Ispas 5,5 – Diakhaby 4,5 (46, Amaral 5), Bordeianu 5,5 (89, Gouet), Nardini 5 (60, Marchioni 6), Stefanovici 5,5 – Camara 5, Skuka 5 (60, Tailson 5)
Rezerve: Ailenei, Adăscăliței, Creț, Tănasă, Silva, Bordușanu, Amaral, Marchioni, Gouet, Goncalves, Ciobanu
Antrenor: Vasile Miriuță
Arbitru: Adrian Cojocaru/ Asistenți: Florian Vişan Alexandru și Alexandru Filip/ Arbitru VAR: Sorin Costreie/
Asistent VAR: Andrei Antonie
SUPERLIGA – Programul ;i Rezultatele Etapei a 6-a – Play-off și Play-out:
Vineri, 25 aprilie
Play- out/ Unirea Slobozia – Politehnica Iași 1-1 (1-0)/ Șerbănică (45+1) – Marchioni (67)
Ora 21.00/ Play- out/ Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Oțelul Galați
Sâmbătă, 26 aprilie
Ora 17.00/ Play- out/ FC Hermannstadt – UTA Arad
Ora 20.00/ Play-off/ Universitatea Cluj – Universitatea Craiova
Duminică, 27 aprilie
Ora 14.30/ Play- out/ FC Buzău – FC Botoșani
Ora 21.00/ Play-off/ FC Rapid 1923 – FCSB
Luni, 28 aprilie
Ora 18.00/ Play- out/ Petrolul Ploiești – Farul Constanța
Ora 21.00/ Play-off/ Dinamo București – CFR 1907 Cluj
REZUMAT VIDEO:


Echipe Nationale
Lotul României pentru meciurile cu Moldova și Austria

Echipe Nationale
România U20 – Lotul pentru dubla cu Cehia din luna octombrie

Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoLiga 3 – Etapa a 8-a// Live – 17 meciuri se dispută de la ora 15.00!/ Vezi programul rundei și clasamentele celor 8 Serii
Liga 3 este singura competiție neafectată în această perioadă de meciurile echipelor naționale de...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoOficial// Petrolul l-a transferat pe Marco Dulca (26 de ani)!
În cursul serii de joi, 9 noiembrie, Petrolul Ploiești a anunțat transferul mijlocașului central...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 13 ore agoRomânia învinge Moldova, însă meciul adevărat e duminică, cu Austria, în preliminariile CM 2026!
Pe Arena Națională, în fața a doar 12.000 de spectatori, România a învins Republica...
By Silviu Coman -
Echipe Nationale
/ 18 ore agoTurneul celor 4 Națiuni U18 – România a remizat cu Turcia!
Reprezentativa U18 a României, formată din jucători născuți după 1 ianuarie 2008 și pregătită...
By Ultras24
Cele mai citite
