Politehnica a obținut la mijlocul săptămânii primul succes pe teren propriu, 1-0 cu Sepsi, partidă restantă din runda a 7-a, însă l-au pierdut pe tehnicianul Leo Grozavu, eliminat de arbitrul Andrei Chivulete.
Italianul Giovanni Costantino a fost instalat pe banca tehnică a Craiovei, ex-secundul lui Rossi la naționala Ungariei semnând un contract până în vara anului viitor.
Oltenii se deplasează în Copou cu gândul la un nou succes pe prima scenă, asta după ce au scos doar un punct din precedentele trei partide disputate în SuperLiga României.
RUBRICĂ NOUĂ pe ULTRAS24.ro!!!

Aceştia vor întâlni o formaţie care, deşi a promovat în vară, a arătat un fotbal de calitate, principalul merit avându-l tehnicianul Leo Grozavu (foto), care a impus echipei stilul său bazat pe disciplină şi un joc ofensiv colectiv, stil prin care a crescut valoric fiecare lot antrenat.

Șapte goluri, trei pase decisive şi un penalty scos sunt realizările lui Aurelian Chiţu din acest sezon, vârful oltenilor fiind, la finalul rundei precedente, jucătorul cu cele mai multe contribuţii ofensive din campionat.
Partida va începe la ora 15.30 și va fi arbitrată de Iulian Dima (București).
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



