Connect with us

Fotbal Intern

SuperLiga – Runda 29-a// Rezumat Video – FC Hermannstadt vs Oțelul 4-1 (2-1)// Ianis Stoica – la primele goluri pentru Hermannstadt

FC Hermannstadt i-a produs Oțelului Galați cea mai severă corecție din sezonul regular 2023/2024. deși formația gălățeană a fost cea care a deschis scorul în minutul 12, prin Teleș.

Până la pauză, sibienii au punctat de două ori. Ianis Stoica a egalat în minutul 26, iar Paraschiv a stabilit scorul pauzei, 2-1, transformând în minutul 44 penalty-ul dictat de VAR.

La 4 minute de la reluarea jocului, Ianis Stoica a înscris al doilea său gol în tricoul formației sibiene. Neguț a stabilit scorul final și FC Hermannstadt a urcat provizoriu pe locul 6, cu 40 de puncte, la egalitate cu UTA.

Mâine, ambele formații ar putea fi depășite în clasament de Universitatea Cluj, în cazul unui succes al jucătorilor lui Ioan Ovidiu Sabău în disputa cu FC Botoșani.

Oțelul încheie etapa pe locul 11, la adăpostul celor 33 de puncte.

CRONICA LIVE

Statistica partidei// Posesia 40%-60% Șuturi pe poartă 7-1 Șuturi pe lângă poartă 2-5 Cornere 2-2 Cartonașe galbene: 3-3

Au marcat: Ianis Stoica (26, 49), Paraschiv (44 – penalty), Neguț (87) – Teleș (12)

MVP – Ianis Stoica – 7

Final de meci.

Minutul 90 – Partida a fost prelungită cu 4 minute.

Minutul 87 – GOOOLL FC HERMANNSTADT – Jipa centrează și Neguț înscrie din 4 metri, ca la antrenament.

Minutul 69 – Triplă schimbare la FC Hermannstadt.

Minutul 63 – Oțelul trece prin momente grele, iar formația sibiană se joacă cu ocaziile.

Minutul 49 – GOOOLL FC HERMANNSTADT – Ianis Stoica înscrie cu un șut plasat, la colțul scurt, după o cursă de aproximativ 40 de metri.

Minutul 46 – A început repriza a doua. Nicio schimbare în cele două formații.

Minutul 44 – GOOOLL FC HERMANNSTADT – Paraschiv transformă penalty-ul și formația sibiană revine de la 0-1!

Minutul 43 – Penalty pentru FC Hermannstadt, după verficarea VAR. Cisse l-a faultat în interiorul careului pe Gabriel Iancu.

Minutul 36 – Sibienii au beneficiat de o lovitură liberă indirectă din careul Oțelului, în urma unei gafe a portarului Papp. Șutul a fost reținut de portarul gălățean.

Minutul 26 – GOOOLL FC HERMANNSTADT – Murgia centrează și Ianis Stoica reia cu dreptul, din prima, în poarta Oțelului. Autorul golului s-a îndreptat apoi spre o cameră și i-a bătut obrazul cuiva!

Minutul 16 – Oaspeții beneficiază de un corner.

Minutul 12 – GOOOLL OȚELUL – Cisotti centrează de pe flancul drept și Teleș, nemarcat, reia cu dreptul din apropierea careului mic, la colțul lung.

Minutul 1 – A început partida. Schimbările vor fi notate în caseta tehnică.

foto// arhivă// tribuna.ro

ECHIPELE de START: 

FC HERMANNSTADT: Căbuz 6– Butean 6, Bejan 5, Găman 5, Opruț 6 – Balaure 6 (70, Oroian 5,5), Mino Sota 6, Murgia 6 (80, Biceanu), Ianis Stoica 7 (69, A. Jipa 5,5) – G. Iancu 5,5 (69, C. Neguț 6), Paraschiv 6 (80, R. Fonseca)

Rezerve: Muțiu, I, Pop, Etienne, Antoche, N’Goma, D. Iancu, Neguț, Biceanu, Oroian, Jipa, Ciubotaru, Fonseca
Antrenor: Marius Măldărășanu

OȚELUL: Pap 5 – Zhelev 4,5, Cisse 4, Ghiocel 4,5, Gomes 4,5 (55, Malle 5) – Cisotti 5, Lameira 4,5 (55, Zivulic 4,5), Teles 5 – Maciel 5 (78, Cârjan), A. Pop 4,5 (63, Rusevic 4,5), Tănasă 4,5 (73, A. Rus 4,5)

Rezerve: Stoian, Cîrjan, Rusevic, Malle, Gaitan, Yabre, Rus, Farcaș, Bordun, Zivulic, Jardan, Adăscăliței
Antrenor: Dorinel Munteanu

Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei). A1: Alexandru Cerei (Cluj). A2: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe)
Arbitru VAR: Horațiu Feșnic (Cluj). Asistent VAR: Claudiu Lucaciu (Cluj)

REZUMAT VIDEO:

 

Advertisement

More in Fotbal Intern