Partidă spectaculoasă la Galați, cu 4 goluri, ultimele două din lovituri de pedeapsă, transformate în ordine cronologică de Tachtsidis, respectiv de Cisotti.
Dorinel Munteanu a fost nevoit să înceapă partida cu improvizații în defensivă. Au absentat Cisse, Lovric și Silva, toți cu statut de titulari.
Gazdele au început jocul în viteză, cu atacuri pe flancuri, încercând să-i surprindă pe veteranii Camora și Mogoș. Eurogolul lui Alex Pop nu a venit dintr-un atac cursiv, ci dintr-o liberă care i-ar face invidioși pe Ilie Dumitrescu și Adrian Ilie.
CFR s-a scuturat de neputință și a început să pună mingea la firul ierbii. Prin pase scurte și o tranziție purtată în viteză a obligat-o pe Oțelul să ridice baricade în zona careului. A egalat Otele, cu puțin noroc, în urma unui corner și șut respins de Alex Pop, și repriza s-a încheiat la egalitate.
În partea secundă, banca tehnică a Oțelului a vegetat prea multe minute și i-a permis lui Adrian Mutu să schimbe primul. Iar cei trimiși de pe bancă nu i-au trădat așteptările.
Bîrligea, atacantul incapabil să bifeze un meci întreg indiferent cine i-ar fi antrenor, l-a adus pe Ghiocel în situația de a se da cu „sania”, însă gălățeanul i-a luat piciorul stâng și Tachtsidis a transformat penalty-ul.
„Brigadierii” lui Dorinel și-au suflecat mânecile și s-au aruncat în vagoanele CFR-ului, Muhar s-a alăturat fundașilor centrali și l-a atacat imprudent pe R. Tănăsă, în zona centrală a careului, Chivulete neezitând să indice punctul cu var. Cisotti a executat prost dar a înscris.
CRONICA LIVE
Statistica partidei// Posesia: 41%-59%; Șuturi pe poartă: 4-2; Șuturi pe lângă poartă: 2-5; Cornere: 1-3; Cartonașe galbene: 2-2
Au marcat: Alex Pop (36), Cisotti (90+6 – penalty) – Otele (44), Tachtsidis (88 – penalty)
MVP – Alex Pop – 6,5
Minutul 90+6 – GOOOOLL OȚELUL – Cisotti înscrie din penalty și este 2-2.
Minutul 90 +4 – Penalty pentru Oțelul! Muhar l-a faultat pe R. Tănăsă.
Minutul 90 – Partida a fost prelungită cu 9 minute.
Minutul 88 – GOOOOLL CFR – Tachtsidis transformă penalty-ul după cinci minute în care faza a fost verificată în cabina VAR, dacă Bîrligea se afla în poziție de offsaid.
Minutul 83 – Ghiocel îl faultează în careu pe Bîrligea și Andrei Chivulete dictează penalty!
Minutul 78 – Abeid centrează și Bîrligea reia cu latul pe lângă poarta lui Pap. Ocazie mare pentru CFR!
Minutul 72 – Maciel pătrunde în careu și Sava respinge din fața lui Teles.
Minutul 55 – Trei modificări la CFR. Au ieșit Avounou, Michael și Camora.
Minutul 52 – Ocazie mare pentru Oțelul. Bodișteanu este incomodat de Mogoș și mingea trimisă cu latul trece pe lângă poarta oaspeților.
Minutul 51 – Andrei Chivulete îl iartă pe Deac de cartonașul galben.
Minutul 46 – A început repriza a doua.
Minutul 45+1 – Este pauză.
Minutul 44 – GOOOOLL CFR – Alex Pop respinge mingea de pe linia porții și Otele înscrie din interiorul careului. Este 1-1.
Minutul 36 – EUROGOOOOLL OȚELUL – Alex Pop trimite mingea în viclul porții lui Sava, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 23 de metri, lateral stânga.
Minutul 25 – La Galați, CFR nu se simte prea bine până în acest minut al primei reprize.
Minutul 21 – Sava respinge mingea trimisă cu capul de Alex Pop, la colțul scurt. Corner pentru Oțelul.
Minutul 5 – CFR și Oțelul au avut două bune oportunități de a transforma atacurile și în ocazii de gol.

Minutul 1 – A început partida.
ECHIPELE de START:
OȚELUL: Pap – Adăscăliței 5 (89, Malle), Yabre 6, Ghiocel 4 (89, Jardan), Zhelev 6 – Cisotti 6, Zivulic 5,5, Lameira 5 (61, Teles 6) – Maciel 5,5, Pop 6,5 (89, Cîrjan), Bodișteanu 5 (66, R. Tănasă 5,5)
Rezerve: Stoian, Cîrjan, Jardan, Teles, Bordu, Farcaș, Gaitan, Panait, Rusevic, Malle, Mocanu
Antrenor: Dorinel Munteanu
CFR Cluj: Sava 6 – Mogoș 5,5, Boben 5,5, Ajeti 6, Camora 4,5 (56, Abeid 6) – Muhar 5, Keita 5, Avonou 4,5 (56, Tachtsidis 6) – Deac 4,5, Michael 4 (56, Bîrligea 6), Otele 5 (90+1, R. Filip)
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Manea, Ilie, Aussi, Abeid, Fofana, Fica, Filip, Tachtsidis, Serebe, Bîrligea
Anternor: Adrian Mutu
Arbitru: Andrei Chivulete (București). A1: Mircea Grigoriu (București), A2: Sebastian Gheorghe (Suceava)
Arbitru VAR: Viorel Flueran (Craiova). Asistent VAR: Claudiu Marcu (Constanța)
REZUMAT VIDEO:
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele etapei a doua
Fotbal Intern
Oficial// UTA a anunțat transferul unui fundaș stânga!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ Live Text – Oțelul Galați vs. CFR Cluj 2-1
Oțelul Galați și CFR Cluj se întâlnesc în prima etapă a Superligii 2026-2027. Meciul...
By Bogdan Badiu -
Conference League
/ 3 ore agoCFR Cluj îi invită pe fani în charterul de Armenia, dar nu din dragoste/ Motivul e strict financiar!
CFR Cluj stă rău cu banii, unii spun că ar fi în moarte clinică,...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoMeciuri amicale – 16-18 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3
Formațiile din SuperLiga se concentrează pe meciurile primelor runde sau pe participarea în cupele...
-
Din Voleu
/ 10 ore agoBogdan Andone critică noile reguli din arbitraj: „O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic!”
FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida disputată contra FCSB, scor 0-2,...
By Ultras24



