Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Suntem obligați să remarcă absența din primul 11 a fostbalistului cipriot Marinos Tzionis (UTA), MVP-ul meciului disputat de echipa arădeană contra Oțelul Galați, scor 2-0!
Iată cum arată echipa ideală a primei etape play off-out:
PORTAR
Dorian Răilean (Gloria Buzău) – Titularizat de către Ilie Stan, a închis excelent poarta, contribuind din plin la o victorie mare reuşită de buzoieni!

FUNDAŞI
Carlos Mora (Universitatea Craiova) – Remarcabile urcările lui în ofensivă. A marcat în premieră pe prima scenă din România.

Denis Ciobotariu (FC Rapid 1923) – A înscris de două ori în cel mai spectaculos meci din această rundă. A ajuns la cinci reuşite în acest sezon.

Paul Iacob (FC Botoşani) – Transferul la FC Botoşani se dovedeşte a fi o decizie benefică pentru jucător, dar şi pentru club. Uşor-uşor, sub comanda lui Leo Grozavu, redevine jucătorul din trecut, apreciat de microbişti.

Răzvan Trif (UTA Arad) – A dominat flancul stâng. A fost printre cei mai buni jucători din meciul UTA – Oţelul.

MIJLOCAŞI
Zoran Mitrov (FC Botoşani) – Gol şi pasă decisivă. Al treilea meci la rând în care s-a dovedit a fi decisiv.

Alin Fică (CFR 1907 Cluj) – Dăruire totală! Este un real câştig pentru clujeni. A înscris un gol frumos, al doilea în acest sezon.

Anzor Mekvabishvili (Universitatea Craiova) – O evoluţie solidă la centrul terenului. A înscris golul care a deschis drumul oltenilor spre victorie.

Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova) – A fost implicat la toate cele trei goluri înscrise de craioveni, la două dintre ele pasând decisiv.

ATACANŢI
Daniel Bîrligea (FCSB) – A revenit după accidentare şi s-a evidenţiat cu un gol şi o pasă decisivă.

Kevin Brobbey (Gloria Buzău) – Luckassen, aşa cum este cunoscut de către iubitorii fotbalului din România, a marcat de două ori şi a ajuns la 31 de goluri înscrise în 113 meciuri jucate în SuperLigă.

ANTRENORUL ETAPEI
Ilie Stan (Gloria Buzău) – Reîntors acasă la Buzău, a izbutit o victorie mare, care a reaprins speranţele în Crâng.

SuperLiga// Vedetele primei etape play off-out, sezon 2024-2025!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 47 de minute agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o oră agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



