Fotbal Intern

SuperLiga – Etapa2// Dinamo vs CSU Craiova 5-1/ Meci teribil pe Arcul Triumf/ Rezumat Video/ Campioana, devorată de „câini”!

Published on

Dinamo i-a administrat campioanei Craiova cinci goluri, trei din faze fixe și tot atâtea cu om în plus. Este cel mai dur eșec suferit de formația olteană în ultimele 9 sezoane de SuperLiga.

Față de ultimul meci jucat de CSU Craiova, cel de la Sofia, cu Levski, scor 0-1, în turul 2 preliminar UEFA Champions League, Filipe Coelho a făcut 7 schimbări în garnitura de start, iar jucătorii lui Dinamo au profitat din plin de această strategie de odihnire a jucătorilor de bază.

„Alb-roșii” au pornit meciul deciși să înscrie cât mai repede. În minutul 8 bifaseră deja primul obiectiv de pe lista întocmită la ședința de pregătire. Al doilea era să nu le permită adversarilor să intre în joc. Așa a picat golul 2, în minutul 29, după o gravă eroare a fundașului Webster, de care a profitat Armstrong și Musi a mușcat din plin.

Dinamo a continuat să arunce mingi în spatele fundașilor olteni, Musi a mai înscris o dată, dar reușita a fost anulată pentru henț, iar cinci minute mai târziu l-a obligat pe Istvan Kovacs să dicteze penalty, iar la intervenția VAR să-l mute înafara careului dar să-l elimine pe Badelj.

Oltenii au început bine actul secund și Nsimba i-a redus la tăcere pe Stoinov și Bellaarouch, printr-o frână agresivă și un șut la vinclu. Semne clare de viață la campioană, puls mărit cu minute bune de joc, dar întrerupte brusc de un atac declanșat în superioritate numerică, cu Armstrong servant pentru Alex Pop și… 3-1!

Pauza de hidratare și schimbările celor doi tehnicieni au redus gradul de nebunie din teren, până la hențul lui Mora comis în propriul careu, din al 79-lea minut. Cîrjan a marcat și meciul se îndrepta spre un scor civilizat, mare, dar nu unul de băgat echipa și antrenorul în ședință la miezul nopții.

Ibericii Soro și Pascual n-au fost de acord cu diferența de trei goluri și mărit-o la 4!

MOMENTE IMPORTANTE:

Minutul 90+9 – Arbitrul Istvan Kovacs pune capăt meciului teribil la care am asistat, al doilea al zilei de sâmbătă și al 4-lea din runda a doua a SuperLigii.

Minutul 90+2 – GOL Dinamo – Scor de-a dreptul ireal! Martin Pascual încrie cu o extraordinară lovitură de cap, de la 7-8 metri. Alberto Soro a centrat dintr-o lovitură libeeră de pe stânga.

Minutul 76 – GOL DINAMO – Cătălin Cîrjan transformă lovitura de la 11 metri!

Minutul 75 – Penalty pentru Dinamo! Carlos Mora comite henț în suprafața de pedeapsă.

Minutul 59 – GOL DINAMO – Alex Pop înscrie cu un șut puternic din centrul careului, după pasa primită de la Danny Armstrong. Golul a fost analizat în urma analizei VAR! Inițial, asistentul Ciprian Marica a ridicat fanionul semnalizând offside la autorul golului!

Minutul 50 – GOL CRAIOVA – Pascual ratează intercepția, Nsimba preia balonul în interiorul careului și, după ce îl  driblează elegant pe Stoinov, trimite în vinclul din stânga portarului Bellaarouch!

Mintul 46 – Start în repriza a doua.

Minutul 45+13 – Echipele sunt trimise la vestiare. Repriză fantastică făcută de Dinamo, foarte slabă de Craiova!

Minutul 45+3 – Badelj îl faultează pe Musi și arbitrul Istvan Kovacs dictează penalty pentru Dinamo. După două minute de verificări, penalty-ul devine lovitură liberă din afara careului, iar galbenul încasat de Badelj ia culoarea roșie!

Minutul 43 – Alexandru Musi trimite mingea în poarta Craiovei, dar golul este anulat pentru un henț comis de atacantul dinamovist.

Minutul 37 – Carlos Mora l-a înlocuit pe Webster.

Minutul 29 – GOL DINAMO – Webster greșește pasa spre Sava, Danny Armstrong intră în posesia balonului pe care-l pasează în fața porții și Musi înscrie înscrie ca la antrenament!

Minutul 23 – Ocazie Craiova – Nsimba întoarce mingea în careu până la David Matei, care trimite destul de slab, cu pământul, iar respinge peste poartă.

Minutul 8 – GOL DINAMO – Alex Pop recentrează balonul venit din corner și Alberto Soro înscrie cu un șut plasat, din centrul careului!

Minutul 1 – A început partida de pe Arcul de Triumf.

DINAMO vs. CSU CRAIOVA 5-1

A marcat: Alberto Soro (8), Alexandru Musi (29), Alex Pop (59), Cătălin Cîrjan (76 – penalty), Martin Pascual (90+2) – Steven Nsimba (50)/ Eliminat: Badelj (43)

DINAMO: Bellaarouch – D. Irimia (80, Benavides), Pascual, Stoinov, Opruț – Soro, Mărginean – Armstrong (65, Tarbă), Cîrjan – Alex Pop (64, Hintsa), Musi

Rezerve: Al. Roșca – Benavides, Opriș, Duțu, R. Radu, Cr. Mihai, Udosen, Al. Irimia, Mazilu, Tarbă, Hintsa, Karamoko
Antrenor: Nuno Campos

CSU CRAIOVA: Sava – Al. Crețu, Stevanovic, Badelj – Teles, T. Băluță (69, Cicâldău), Anzor (46, Bancu), Webster (37, C. Mora) – D. Matei (66, Băsceanu), Nsimba, Etim (46, Tavares)

Rezerve: L. Popescu, Al. Maxim – Bancu, Mora, M. Rădulescu, Rus, Screciu, Heri Tavares, Cicâldău, Baiaram, Băsceanu, Elisor
Antrenor: Filipe Coelho

Programul și Rezultatele etapei a doua:

ETAPA II

Vineri, 24 iulie

UTA Arad – Oțelul Galați 2-2

FC Argeș – Petrolul Ploiești 1-0

Sâmbătă, 25 iulie

Farul Constanța – Corvinul Hunedoara 2-0

Dinamo – Universitatea Craiova 5-1

Duminică, 26 iulie

Ora 17.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Universitatea Cluj

Ora 20.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FCSB

Luni, 27 iulie

Ora 18.30 CFR 1907 Cluj – FC Voluntari

Ora 21.30 FC Botoșani – FC Rapid

Popular Posts

Exit mobile version