O fază fixă avea să stea la originea singurului gol al duelului dintre FC Argeș și Petrolul Ploiești, scor 1-0. În minutul 17, Xian Emmers a centrat din corner și Robert Moldoveanu a trimis cu capul în poarta lui Zima.
FC Argeș a încheiat prima repriză în inferioritate numerică, după eliminarea atacantului Ricardo Matos (43), și cu titularul dintre buturi schimbat. Călin Straton s-a accidentat în urma unei intervenții cu piciorul, fapt care i-a permis lui Cătălin Căbuz să revină în poarta piteșteană.
Contrar așteptărilor, „lupii galbeni” nu au știut să profite de „omul în plus”, deși tehnicianul lusitan Ricardo Sousa a schimbat modulul de joc, trecând la o apărare în „3”, prin suplimentarea celorlalte două compartimente.
Repriza a doua ne-a arătat în oglindă exact aceleași două echipe văzute și studiate în ediția trecută a SuperLigii, fără ca modificările de efectiv efectuate în acest mercato de vară să distorsioneze imaginea întipărită pe retină. FC Argeș rămâne echipa disciplinată tactic, versatilă, ambițioasă și agresivă pe faza defensivă. De partea cealaltă, Petrolul se încăpățânează să rămână fidelă jocului închis, axat pe defensivă și reactiv, deloc preocupată să treacă la un alt nivel.
MOMENTE IMPORTANTE
Minutul 90+3 – Final de partidă.
Minutul 74 – Horațiu Feșnic consideră că atacul lui Florin Borța asupra lui Mark Țuțu, talpă pe genunchi, nu este de roșu. Reluările îl contrazic pe arbitrul clujean!
Minutul 70 – Petrolul domină cu autoritate dar nu reușește să-și creeze ocazii de gol. Obișnuită să destrame jocul adversarului, echipa ploieșteană nu a învățat cum să atace pozițional!
Minutul 61 – Formația ploieșteană a trecut la modulul 3-5-2. Zaian a fost înlocuit cu mijlocașul ofensiv M. Ioniță!
Minutul 46 – Start în repriza secundă. Ricardo Sousa, tehnicianul portughez al ploieșetenilor, a efectuat trei schimbări. Vezi caseta tehnică.
Minutul 45+7 – Final de primă repriză.
Minutul 45+6 – Cătălin Căbuz îl înlocuiește pe Cătălin Straton din cauza unei accidentări.
Minutul 45+3 – Călin Straton respinge cu piciorul balonul trimis de Liviu Argeșanu. Portarul Argeșului s-a accidentat și primește îngrijiri medicale.
Minutul 43 – Paul Papp îl provoacă pe Ricardo Matos, lusitanul îi aplică un cot în plex fundașului ploieștean, iar arbitrul Horațiu Feșnic se lasă impresionat de căderea artistică a celui lovit și îl elimină pe agresor. Piteștiul a rămas în 10!
Minutul 17 – GOL FC ARGEȘ – Robert Moldoveanu fentează barajul din fața sa și trimite balonul cu capul la colțul lung! Xian Emmers a centrat din corner.
Minutul 1 – A început meciul de la Mioveni. plouă mărunt.
FC ARGEȘ vs PETROLUL PLOIEȘTI 1-0
A marcat: Robert Moldoveanu (17)/ Eliminat: Ricardo Matos (43)
FC ARGEȘ: Straton (45+6, Căbuz) – C. Tofan (70, Garutti), M. Tudose, Sadriu, Borța – V. Rață, Sierra – R. Moldoveanu (79, Luvambo), Y. Pîrvu (79, Oancea), Emmers (70, Rădescu) – Matos
Rezerve: Căbuz, M. I. Șerban, D. Oancea, Micovschi, Garutti, Antoniou, Rădescu, Idowu, Luvambo, P. Dulcea, Balaure Antrenor: Bogdan Andone
PETROLUL: Zima – Căpușă, Zaian (61, M. Ioniță), Papp, A. Dumitrescu – Ludewig (46, Nlundulu), L. Argeșanu (46, Mark Țuțu), Alejandro Bran, Martins (74, Leescu)- Santos Teixeiera, Jerdea (46, Huseynov)
Rezerve: Șt. Rădulescu, Ș. Georgescu, M. Ioniță, Țuțu, Tolea, M. Costache, Boțogan, R. Manolache, D. Paraschiv, Leescu, Huseynov, Nlundulu Antrenor: Ricardo Sousa
Arbitru: Horațiu Feșnic/ Asistenți: Alexandru Vodă și Ionuț Neacșu/ Arbitru VAR: George Găman/ Asistent VAR: Ovidiu Mazilu
Programul și Rezultatele etapei a doua:
ETAPA II
Vineri, 24 iulie
UTA Arad – Oțelul Galați 2-2
FC Argeș – Petrolul Ploiești 1-0
Sâmbătă, 25 iulie
Ora 17.30 Farul Constanța – Corvinul Hunedoara
Ora 20.30 Dinamo – Universitatea Craiova
Duminică, 26 iulie
Ora 17.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Universitatea Cluj