Rugbystul Marian-Eugen Căpățînă a primit duminică, 3 august, în cadrul unei ceremonii speciale, Gala Festivă a Zilei Timișoarei, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara pentru contribuția excepțională avută la promovarea sportului bănățean și a imaginii comunității timișorene.
Ceremonia a avut loc cu ocazia Zilei Timișoarei, la Filarmonica Banatul. Distincția i-a fost înmânată de primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz. De asemenea, acesta a primit din partea Federației Române de Rugby o plachetă aniversată, oferită de către președintele FRR, Alin Petrache.

Foto – FRR.ro
„A fost o muncă de echipă, eu doar am fost în postura de a primi premiul, iar ca să ajung aici am fost ajutat, de-a lungul anilor de colegi, foști și actuali. Mă simt onorat și foarte emoționat că am primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara, orașul mi-a dat foarte mult, m-a ajutat, m-a îndrumat să îmi formez o carieră și acum, la sfârșit, această recunoaștere cred ca a venit ca o încununare a muncii.

Mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine, antrenorilor, celor din Consiliu, oamenilor care au venit la meciurile noastre, la teren și ne-au susținut.
Munca nu se oprește aici, continuă și sper ca la rândul meu să pot da o mână de ajutor sportului și comunității locale”, a declarat Eugen Căpățînă.

Foto – FRR.ro
Eugen Căpățînă (39 ani) este unul dintre simbolurile rugby-ului timișorean, fiind unul dintre cei mai longevivi jucători ai clubului de pe Bega, club la care a evoluat neîntrerupt timp de 20 de ani. Între 2009 și 2024, Eugen Capățînă a contribuit la câștigarea a 13 trofee majore de către Timișoara, printre care șase titluri naționale, în 2012, 2013, 2015, 2017, 2018 și 2024.
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoOficial// Jamaicanul Ronaldo Webster (24 de ani) a ajuns în cantonamentul CSU Craiova/ Vezi anunțul campioanei României
Fundașul stânga jamaican Ronaldo Webster (24 de ani, 1, 75 metri) a ajuns în...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoRăsturnare de situație: Paul Iacob continuă cu Oțelul Galați!
În această vară, fundașul central Paul Iacob a încercat să prindă un transfer în...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoOficial// FCSB a transferat un „puști” brazilian de 16 ani!
În prima zi a săptămânii, FCSB l-a înregistrat pe tânărul jucător brazilian Matheus Benjamin...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 11 ore agoNews Alert// Ne pregătim de stabilirea țintarului SuperLigii 2026-2027/ LPF a comunicat data oficială a tragerii la sorți
Sezonul 2026/2027 din SuperLiga României va debuta vineri, 17 iulie, însă în 12 iulie...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila


