Universitatea Craiova a învins-o pe CFR Cluj, scor 3-1, în sferturile Cupei României Betano, duupă două reprize de prelungiri.
La finalul celor 90 de minute scorul a fost egal, 1-1. Carlos Mora a marcat în minutul 69, însă Andrei Cordea a dus meciul în extra-time, cu golul reușit în al 90-lea minut, după o fază superbă de atac dezvoltată de clujeni în flancul stâng oltean.
Oltenii au marcat câte un gol în fiecare repriză de prelungiri, prin Alexandru Crețu și Ștefan Baiaram, și astăzi vor afla pe cine vor întâlni în semifinale, pe Dinamo București sau Metalul Buzău.
La finalul partidei de pe „Ion Oblemenco”, Baiaram și-a anunțat plecarea de la Craiova la finalul acestui sezon, în urma discuției pe care a avut-o cu conducerea clubului.
„Am avut o ședință cu Mister, cu staff-ul. Știu că n-am trecut prin cea mai bună perioadă a mea. Din păcate, în cantonament n-am fost la sută la sută. Apoi avenit acea suspendare pentru gestul pe care îl regret. Am avut însă o discuție cu staff-ul și le mulțumesc.
Mă bucur că am înscris. Nu mai înscrisesem de ceva timp, dar nu acest lucru e important. Important e să-mi îndeplinesc obiectivele și să iau minim un trofeu anul acesta.
Ce ar însemna un event? Pentru mine ar însemna cel mai frumos vis, ceva incredibil. Pentru asta m-am apucat de fotbal. Dacă aș lua și Cupa, pot să plec liniștit.
Da, cu siguranță voi pleca în vară. Nu vreau să mai repet ce am spus de atâtea ori. Am avut o discuție cu conducerea, care mi-a promis că dacă totul va fi bine anul acesta mă va lăsa să plec.

Foto – Facebook
Îmi doresc să iau campionatul, să rămân în istoria acestui club, iar după să plec la mai bine. Conducerea știe în mare parte că voi pleca, dar vreau să mă focusez pe Craiova și la vară va fi altceva”, a declaear Ștefan Baiaram.
4,5 milioane de euro este cota de piață a lui Baiaram, potrivit Transfermarkt.
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Sepsi Sfântu Gheorghe a perfectat transferul fotbalistului brazilian Gustavo Cascardo (29 de ani), ultima...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 7 ore agoOficial// Se retrage fără tam-tam și focuri de artificii
Mihai Stoica – președintele Consiliului de Administrație al FCSB – a declarat că Vlad...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoMeciuri amicale – duminică, 21 mai 2026// U Cluj pierde în fața Croației U19!/ Victorii pentru CSU Craiova, UTA și Sepsi
Sepsi Sfântu Gheorghe, revenită în SuperLiga României, a întâlnit în primul amical verii, pe...
-
Fotbal Intern
/ 2 zile agoOficial// În ultimele 24 de ore, UTA a transferat un fundaș central și un atacant/ CV-ul fundașului e O.K.!
UTA l-a înlocuit pe Florent Poulolo, plecat în această vară la U Cluj, cu...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila

