U Cluj și CSU Craiova luptă miercuri, 13 mai, la Sibiu, de la ora 20.00, pentru câștigarea Trofeului Cupa României Betano.
ATENȚIE!
Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil în format digital sau printat și a actului de identitate.
Finala de la Sibiu de anul acesta, dincolo de miza sportivă uriașă și de dorința fiecărei echipe de a ridica trofeul, va reprezenta și un manifest al respectului și al solidarității.
Startul partidei va fi marcat de momente cu o încărcătură emoțională deosebită:
- Imnul Europei: Echipele vor păși pe gazon pe acordurile „Odei Bucuriei”, celebrul fragment din Simfonia a IX-a de Beethoven.
- Banderola Unității: Căpitanii celor două formații vor purta pe braț însemnele Uniunii Europene, un gest simbolic care subliniază fair-play-ul și valorile democratice pe care sportul le promovează neîncetat.
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat brigada de arbitri care va conduce la centru finala Cupei României Betano.
Marian Barbu (37 de ani) este alesul CCA, aflat la prima finală de Cupa României din carieră!
Acesta traversează unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei, fiind un arbitru constant delegat atât în competițiile interne, cât și în cele organizate de UEFA. În sezonul 2025/2026, Barbu a condus 20 de partide în SuperLigă (incluzând sezonul regular, play-off și play-out). A fost, de asemenea, arbitrul ales pentru a conduce Supercupa României 2025 dintre FCSB și CFR Cluj, acesta fiind primul meci cu un trofeu pe masă din palmaresul său.
De asemenea, Barbu a făcut parte din grupul arbitrilor de elită care au participat la cursul UEFA de vară de la Geneva, anul trecut, iar în acest sezon a oficiat meciuri în UEFA Champions League, Europa League și Conference League.

foto – FRF
Barbu va fi ajutat de asistenții Mihai Marica și Marius Badea, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat Ionuț Coza.
În camera VAR se vor afla Iulian Dima (arbitru VAR) și Cristina Trandafir (arbitru AVAR).
U Cluj s-a calificat în finala de la Sibiu după ce a eliminat FC Argeș. A fost 1-1 la finalul timpului regulamentar, goluri înscrise de Roberto Matos (penalty) și Oucasse Mendy, echilibru care s-a păstrat și după disputarea celor două reprize de prelungiri. Portarul Ștefan Lefter i-a parat execuția lui Adel Bettaieb, „Șepcile roșii” impunându-se cu 5 la 4.
Universitatea Craiova s-a calificat în finală după ce a învins-o pe Dinamo, după executarea loviturilor de departajare. După 90 de minute, scorul a fost 0-0, însă ambele echipe au marcat în prelungiri, Boateng (105+1) pentru Dinamo, respectiv Adrian Rus (118) pentru echipa olteană. La loviturile de departajare, jucătorii Craiovei au fost mai preciși și au câștigat.
Pentru prezența în semifinalele competiției, fiecare echipă urmează să încaseze suma de 50.000 de euro din partea FRF. au primit câte 50.000 de euro.
Câștigătoarea Trofeului Cupa României Betano va încasa 240.000 de euro, în schimb formația învinsă se va alege doar cu 10.000 de euro!
Ambele cluburi își doresc Cupa României Betano din perspectiva calificării în cupele europene. Concret, echipa care va câștiga trofeul va participa în turul 1 preliminar al UEFA Europa League și și-ar asigura astfel minimum patru partide, în contextul în care eliminarea din primul act duce la „retrogradarea” în turul 2 Conference League.
În cazul în care câștigătoarea SuperLigii va câștiga și Cupa, atunci echipa de pe locul doi în ierarhie va beneficia de traseul favorabil din Europa League.
U Cluj a ajuns la Sibiu!
Jucătorii și staff-ul tehnic al U Cluj au plecat în această dimineață la Sibiu. După un drum de aproximativ două ore și jumătate, echipa clujeană a ajuns la hotel, iar în această seară va efectua un antrenament oficial pe gazonul arenei sibiene.
Din informațiile ultras24.ro, Cristiano Bergodi are la dispoziție tot lotul de jucători, fără accidentați de ultimă oră sau suspendați!
foto (clic pe imagine) – fcucluj.ro
Atacantul Jovo Lukic, cu 18 goluri înscrise în SuperLigă și unul în Cupa României Betano, va face parte din lotul Bosniei și Herțegovina la Cupa Mondială din această vară, competiție găzduită de SUA, Mexic și Canada.

Cotele Bookmakerilor!
Oltenii pornesc ușor favoriți în acest meci, cu o cotă de 2.50 la victorie, pe când un succes al clujenilor este cotat cu 3.00. Pentru un rezultat de egalitate, bookmakerii oferă cu o zi înainte de meci o cotă de 3.20. În ceea ce privește cucerirea trofeului, U Craiova este cotată cu 1.70, iar U Cluj cu 2.10.
Carlos Mora ratează finala, iar Anzor este incert!
Georgianul Anzor Mekvabishvili a părăsit terenul accidentat în timpul partidei cu CFR Cluj, scor 0-0, din runda 8 a play-off-ului SuperLigii, și este incert pentru duelul cu U Cluj!
Filipe Coelho, tehnicianul celor de la Craiova, nu va putea conta miercuri, la Sibiu, pe serviciile extremei Carlos Mora, suspendat în urma „galbenului” încasat în minutul 59 al meciului din Gruia.
Alexandru Cicâldău, căpitanul CSU Craiova, consideră că vom fi martorii unei finale interesante.
„Va fi o finală foarte interesantă, un meci foarte greu. Nu cred că ne vom lega de meciul tur, este cu totul altceva, mai ales că a decurs într-un anumit fel. Dacă spunem, niciun meci nu seamănă cu altele. Mereu, în finală sunt două echipe foarte bune care vor da tot ce au mai bun.
Țin minte că a fost un meci foarte greu în ultima finală jucată, iar apoi am fost foarte fericit. Sunt sigur că suporterii știu ce au de făcut.

foto ultras24.ro – captură video Digi Sport TV
Ne-au susținut în număr foarte mare și acasă și în deplasare, sper că i-am făcut fericiți. Am jucat foarte multe meciuri în acest sezon, dar ținând cont că ne așteaptă o finală nu avem motive să spunem că suntem obosiți. O să dăm tot ce avem mai bun. Meciul din semifinală a fost acum ceva timp, va fi diferit”, a declarat Alexandru Cicâldău, pentru Digi Sport.
Materialul va fi actualizat pe parcursul acestei zile, iar titlul ar putea suferi modificări!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa Romaniei 2025/2026
/ 4 minute agoCupa României Betano – Marea Finală de la Sibiu – U Cluj vs. CSU Craiova – Amănunte din cele două tabere
U Cluj și CSU Craiova luptă miercuri, 13 mai, la Sibiu, de la ora...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 3 ore agoUnirea Slobozia merge la TAS pentru a-și lua licența pentru SuperLiga României!
Unirea Slobozia nu a primit licența pentru sezonul sezonul viitor de SuperLiga deoarece nu...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoGazon nou pe „Francisc Neuman” – Arad/ Costurile sunt suportate de autoritățile locale
Autoritățile locale arădene au început lucrările la schimbarea gazonului de pe arena „Francisc Neuman.”...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul etapei 9 play-off/ out
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor de televiziune s-au pus de acord asupra...
By Ultras24




