Connect with us

Fotbal Intern

Situația financiară a Petrolului este stabilă, declară conducerea clubului// Vezi comunicatul „lupilor galbeni”!

În cursul acestei zile, conducerea Petrolul Ploiești a emis un comunicat prin intermediul căruia face precizări în ceea ce privește situația financiară. Jucătorii au întârzieri de numai 7 zile, se menționează în amplul comunicat.

„Din păcate, de câteva săptămâni, asistăm la o acțiune concentrată a unor voci ascunse care aruncă în media o serie de informații false sau exagerate cu scopul evident de a destabiliza și de a denigra imaginea clubului nostru. În urma suitei de materiale apărute în spațiul public în care se folosesc afirmații obținute pe surse despre situația financiară a societății noastre, clubul Petrolul Ploiești dorește să facă următoarele precizări:

1. La ora redactării acestui comunicat, singurul salariu restant față de jucători este cel care ar fi trebuit achitat, conform contractelor, pe data de 15 decembrie. Așadar, salariile jucătorilor au azi, 22 decembrie, o întârziere de numai 7 zile!

2. În momentul preluării clubului, noua echipă de administrație s-a angajat să investească o sumă consistentă în fiecare an. Chiar dacă până acum noul management a derulat operațiuni doar de 9 luni, cea mai mare parte din suma aferentă întregului an a fost deja alimentată.

3. Există, într-adevăr, o singură datorie restantă, cea legată de bonusurile pentru evitarea retrogradării din sezonul 2022-2023, stipulate în contractele unora dintre jucători. Conform discuțiilor avute cu jucătorii, acestea vor fi achitate până la data de 30 ianuarie 2024.

4. Niciodată conducerea nu a făcut discriminări sau diferențieri între jucători. Niciodată nu au fost plătiți doar unii jucători și alții nu. Toți jucătorii sunt în aceeași situație în momentul de față: au restanțe salariale de numai 7 zile!

5. E adevărat că a existat în acest an un moment în care restanțele salariale au ajuns la 60 de zile, dar situația a apărut în urma unor întârzieri la plată ale unor alte societăți față de clubul nostru. Astfel, din păcate, am fost puși în situația neplăcută față de jucătorii noștri de a nu ne putea onora datoriile salariale la data prevăzută în contract, moment în care am constat cu mâhnire că jucătorii au refuzat să participe la un antrenament în data de 15 noiembrie 2023.

6. Culmea, acțiunea lor a survenit exact în ziua în care li se achitaseră salariul reprogramat, acesta fiind un motiv serios pentru a ne pune întrebarea dacă și cine se poate afla în spatele acestei acțiuni copilărești și total nejustificate. Analiza noastră internă va fi finalizată în curând, iar lipsa de atașament și de înțelegere față de problemele inerente oricărui club din România va fi amendată.

7. Constatând întârzierile respective, noua administrație a făcut tot posibilul și a reușit, din alte surse proprii, să rezolve situația, stabilind, împreună cu jucătorii și staff-ul tehnic, noi termene de plată care au fost respectate cu strictețe până în momentul de față.

Dacă eforturile noii administrații de a repune pe linia de plutire situația financiară a unui club precum Petrolul Ploiești în tot acest an n-au avut darul de a-i mișca pe cei care împrăștie în spațiul public acest tip de mesaje false sau exagerate, ne așteptam ca acești ”binevoitori” să fi avut gentilețea de a se abține măcar pentru a nu-i dezinforma pe minunații noștri suporteri. Petrolul Ploiești nu este clubul acestei administrații, ci este spiritul unui oraș, parte însemnată a istoriei fotbalului românesc. Această iubire adevărată, pe care am simțit-o cu toții la meciurile din acest an, de pe stadionul ”Ilie Oană” sau de peste tot pe unde fanii noștri au făcut realmente spectacol, merită mai mult respect. Acesta este motivul pentru care, înainte de a le ura tuturor ”lupilor galbeni” adevărați din tribune și de pe teren, Sărbători fericite acum, în preajma Sfântului Crăciun, vrem să-i asigurăm că Petrolul Ploiești are în această administrație un suport și un protector. Unul lângă altul, cu toții, la bine și la greu, vom învinge pe toată lumea! Hai, Petrolul!”, este comunicatul emis de către Petrolul Ploiești.

More in Fotbal Intern