Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist – versiunea WBO la categoria semimijlocie, a încetat din viață la vârsta de 56 de ani.
Mihai Leu s-a născut în 13 februarie 1969 la Hunedoara.
În 1987, la Havana (Cuba), Leu a devenit campion mondial la juniori – categoria semigrea, iar un an mai târziu s-a stabilit în Germania și a cucerit doi ani la rând (1989, 1990) titlul de campion național al Germaniei.
S-a făcut cunoscut în Germania ca pugilist sub numele Michael Löwe, devenind campion mondial WBO la semimijlocie în 1997. S-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînfrânt la fel ca legendarul boxer european Terry Marsh.
A început apoi să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion național în 2003 la bordul unui Hyundai Accent WRC. Din 2010 a deținut funcția de team-manager Jack Daniels Rally Team, echipă ce concurează în Campionatul Național de Raliuri.
În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon. Boala a recidivat la finalul anului trecut, când a avut nevoie de un stent pentru rinichi. De-a lungul anilor, Mihai Leu a suferit patru intervenții chirurgicale.
”Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.
Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.
Mihai Leu – foto – playsport.ro
Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.
Nu te vom uita niciodată” este mesajul familiei postat pe rețelele sociale.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei.