Farul Constanța a anunțat astăzi că Rivaldo a cumpărat 10% din acțiunile clubului. Fostul star al fotbalului mondial a devenit acționar minoritar la clubul dobrogean. Anunțul oficial a fost făcut pe site-ul clubului.
Rivaldo, prima declarație după achiziționarea celor 10% acțiuni din club:
„Urmăresc fotbalul românesc de ceva vreme și cunosc destul de bine și campionatul. România a avut mereu jucători foarte buni, a reprezentat o forță în fotbalul mondial mai ales în perioada în care Gheorghe Hagi era jucător. M-a uimit în urmă cu câțiva ani și, vă spun sincer, nu am fost singurul din fotbalul mondial cu o astfel de reacție, când am aflat de modul în care a decis să se implice în acest fenomen după retragere, mi s-a părut ceva incredibil. Nu mai auzisem de un fost jucător de o asemenea valoare care să își investească averea pentru o pasiune.
foto// farulconstanta.com
Cred că rezultatele pe care le-a reușit au fost răspunsul la toate întrebările…Investiția total privată de la Farul, Baza Sportivă, Academia care stă în spatele multor performanțe, rezultatele obținute cu foarte mulți jucători formați aici m-au determinat să fac acest pas și să vin alături de Gheorghe Hagi.
Dacă singur a reușit toate aceste lucruri, să devină de două ori campion având cea mai tânără echipă din Europa, atunci cred că având sprijinul pe care și-l dorește, poate reuși mult mai mult. Cu viziunea și pasiunea pe care le are, cu experiența pe care și eu o am, sunt convins că vom dezvolta și mai mult performanțele pe care și le dorește întreaga comunitate, pentru că Farul este un club de tradiție, care, în rest, are toate atuurile de a deveni un club mult mai puternic.”
Gheorghe Hagi, principal acționar Farul Constanța:
‘’Am promis în urmă cu doi ani că trebuie să devenim un club foarte puternic, care să își propună mereu obiective tot mai importante, pentru că Farul reprezintă un brand, este echipa tuturor constănțenilor, a tuturor dobrogenilor. Nu mai este niciun secret din faptul că doresc să am alături parteneri puternici, să vând acțiuni, așa cum am spus în diverse situații, pentru că Farul trebuie să devină un club din Top 3 în România.
Am reușit în ultimul sezon ceva fantastic prin câștigarea campionatului, dar pentru a ne dezvolta în continuare este nevoie de parteneri puternici. Este o mândrie că o personalitate mondială, un lider așa cum este Rivaldo, a decis să se alăture clubului nostru. Faptul că un campion mondial, un Balon de Aur, un câștigător de Champions League a decis să vină la Farul dovedește să am muncit bine până în prezent și că am arătat încredere, siguranță prin proiectele pe care le dezvoltăm. Este un nou pas pe care ni l-am propus, acela de a deveni cei mai buni’’


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoLiga 3 – Rezultatele etapei a 3-a/ Numărul echipelor s-a redus la 95, după excluderea FCU 1948 Craiova!/ Vezi clasamentele celor 8 serii!
Liga 3 a programat vineri și sâmbătă – 12/13 septembrie – partidele rundei a...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSuperLiga// Remiză spectaculoasă între UTA și Argeș/ Rezumat Video/ Ce au declarat Mihalcea și Andone, după meciul cu 6 goluri de la Arad!
UTA și FC Argeș, echipele surpriză ale acestui început de sezon de SuperLiga, au...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoLiga 2 – Etapa a 6-a// Bistrița obține prima victorie!/ Poli Iași pierde la Afumați!/ Claudiu Niculescu, probabil la ultimul meci pe banca Slatinei
Trei partide s-au disputat până sâmbătă, 13 septembrie, din etapa a 6-a a Ligii...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperLiga – Etapa a 9-a// Remiză fără goluri între „U” și Rapid/ Rezumat Video/ Ce au declarat Sabău și Gâlcă, după egalul de pe Cluj Arena!
Primul meci al rundei a 9-a a SuperLigii le-a adus față-n față pe „U”...