Mircea Rednic, tehnicianul UTA-ei, și-ar fi dorit ca decizia Comisiei de Recurs să o modifice pe cea a Comisiei de Disciplină, dar nu a fost să fie. Pe 9 aprilie, când s-a judecat recursul, Rednic a împlinit 62 de ani.
Vineri, de la ora 17.30, pe „Francisc Neuman”, se dispută UTA vs FC Hermannstadt, iar în tribune se vor afla doar copii.
„Am avut parte de multe episoade de ziua mea, uneori chiar de demiteri. Acum am sperat că poate… Am sperat la o decizie în favoarea fotbalului, pentru spectacol.

Foto – UTA
Fotbalul se joacă pentru spectatori. Nu-i destul că am jucat pe la Sibiu, Oradea sau mai știu eu pe unde? Ce vină au abonații? Ei ce vor spune? «Ne-am făcut abonament ca să stăm și să ne uităm la televizor?» Nu e corect și nu e normal ca noi să fim penalizați la fel ca echipa gazdă, ca și clubul organizator.

foto – UTA vs Fc Botoșani – Superbet – playsport.ro
Mi-a plăcut de cum s-au comportat copiii. Au strigat non-stop, dar se mișcau așa (n.r. – arătând unduiri cu mâna), de parcă era un tsunami în tribune. Aș vrea să vină și femeile la meci. Un adult la zece copii mi se pare puțin. Aș da voie la o femeie cu doi copii.”, a declarat Rednic, citat de gsp.ro.
Ieri, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a hotărât suspendarea antrenorilor secunzi Florin Berța și Dumitru Costache, ambii de la FC Hermannstadt, în urma incidentelor de la finalul partidei cu Universitatea Cluj.
De citit și alte două materiale:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



